Manifest pentru a trai
Iti amintesti?!
Moartea ralucai a venit si a trecut la fel de repede ca o rafala de ploaie. Din cand in cand, (inca) apar mesaje ratacite despre semnificatia mortii ei, despre valoarea si sensul vietii, despre cine e vinovat…. nici nu le mai citesc. S-o lasam sa se odihneasca in pace. Din pacate, moartea ei nu a schimbat nimic, lumea sa invarte la fel, oameni continua sa se nasca si sa moara in fiecare zi. Aproape ca am uitat cu totul. Mortii ei i-au luat locul alte morti, la fel de “excentrice”, la fel de sinistre, la fel de goale si lipsite de substanta pentru sufletul meu sau al tau. ne (mai) pasa?! NU.
Oamenii mor. Pe unii ii ia Dumnezeu, din ratiuni numai de El stiute. Altii aleg sa moara voluntar. Oricum s-ar intampla, e peste puterea mea sa accept ca exista oameni atat de curajosi (?!), atat de nebuni incat sa-si asume controlul propriului puls. Mie mi-e frica de moarte si cred ca spectacolul vietii, in toata nimicenia lui, e de 100 ori mai veritabil decat cautarea unui alt univers de simtiri.
Am vizitat-o ieri pe bunica mea. Mi-e atat de draga! E atat de batrana, atat de aproape de adormire, si totusi atat de vesela si plina de viata! Glumim mereu, se lamenteaza razand, se plange ca va muri curand si nu va apuca sa tina in brate nici un stranepot, iar eu o pun sa-mi promita ca nu moare pana cand una dintre noi, nepoatele ei, nu-i va implini visul…nu ne grabim nicicare. Si cu atat mai mult cu cat sper ca forta acestui vis sa o tina langa noi inca ani buni. imi promit mereu sa petrec cat mai mult timp cu ea, sa-mi incarc bateriile amintirior pentru atunci cand ea nu va mai fi… dar nu am timp. Firesc. Si uit cat e de posibil ca maine sa nu mai fiu eu, sa se intample orice si sa ma ia de langa ea, de langa cei iubiti si dragi, sa nu mai fiu si sa ramana atatea nefacute in urma mea! Si mi-e atat de draga…
Acum cativa ani, Omama gasea o mare bucurie in a face pronosticuri despre finalul de sezon din Formula 1, asculta opereta si astepta sa-l intalneasca pe Pavarotti si sa se logodeasca cu el. Imi povestea uneori despre istoria familiei mele, despre originea noastra “nobila”, despre perpetuarea cultului intelectualitatii, depre marile realizari si experientele de viata ale strabunilor mei. Imi arata poze vechi, imi vorbea despre fiecare chip. Fascinant. Citea posta lui cupidon si se amuza teribil dand telefoane anonime doamnelor care ofereau “placeri totale” . Facea cele mai frumoase goblenuri, si se bucura enorm atunci cand o cautau doamne “tocmai din Germania” pentru a-i face comenzi. Omama a cusut cele mai frumoase panze cu motive florale unguresti, mi-a croit cele mai frumose rochite din copilarie, mi-a brodat cele mai frumoase camasute de matase. Acum au lasat-o ochii si degetele, dar inca face cele mai bune prajituri si cele mai gustoase mancaruri unguresti. Omama vorbeste fluent romana, maghiara, germana si franceza, a citit biblioteci in toate aceste limbi, iubeste muzica clasica, opera, opereta, cantonetele, baletul si muzica veche maghiara, rade, spune bancuri, imi povesteste fiecare emisiune interesanta de pe discovery, animal planet sau reality, discuta liber despre sex, droguri, rasism, homosexualitate, si se simte confortabil in orice discutie, cu orice interlocutor. E aici, cu noi, ne-a crescut si ne-a lasat tuturor amintiri minunate, e plina de viata si e cel mai bun motiv pentru a vrea sa traiesti cat mai mult si cat mai intens.
Pentru toate acestea, pe mine ma fascineaza viata. Cu cat o traiesc mai putin, cu atat – observand-o – mi se releva in toata complexitatea ei. Exista oameni (nu ma pot cenzura sa nu dau un singur exemplu) pe care ii admir, fara a-i cunoaste macar, pentru simplul fapt ca ziua lor pare sa aiba t ore in plus. Cum reusesc asta?! Cum sa faci sa ajungi sa te bucuri de viata in atatea feluri, fara a obosi, fara a intra in contratimp?! Paradoxal, mare parte dintre acesti oameni gasesc inca o data timp sa consemneze on-line tot ceea ce fac, simt si gandesc – sunt oamenii despre care tindem sa credem ca-si irosesc intreaga viata in fata unei tastaturi, prabusiti intr-o lume virtuala, sterila. Nu e asa. Exista timp pentru a trai! Pentru a te trezi, a lua micul dejun, a te bucura de drumul spre servici, a munci un numar de ore, a veni acasa, a face cumparaturi, a gati, a lua cina in familie, a citi, a te plimba, a te bucura de familie si prieteni, a te ocupa de tine si de celalat, a studia, a te dedica unui hobby, a dormi suficient cat sa te trezesti vesel si odihnit a doua zi! toate acestea exista si pot fi facute intr-o viata de om. Incredibil, dar exista.
VREAU SI EU SA TRAIESC. CAUT RETETA ACESTUI SUCCES! Dau la schimb jumatate de viata de rutina, sufocata de inutilitate si anost.
