Sport frate cu sahul: a se servi cu seminte

Problema de admitere in blogosfera:

Ipoteze:
I1. “multa lume nu a inteles ce inseamna sa fii blogger”
I2. ”majoritatea nu intelege de ce nu pote fi Zoso (fara link!)”
I3. “Online-ul a devenit, dupa fotbal si sofat, sport national odata cu aparitia wordpress-ului”

—————/——-

Q: Ce inseamna sa fii blogger?

—————//—–

Observatii empirice: Fiecare comunitate, fie ea virtuala sau palpabil-reala, micro sau macrosociala, este asemenea unui puzzle imens. Oamenii sunt diferiti, au opinii diferite, preocupari diferite, gusturi diferite si, in acest context, promovarea diversitatii devine liantul care realizeaza “unitatea prin diversitate”, care face in mod miraculos sa se potriveasca intre ele toate piesele jocului. Oamenii, pe de alta parte, interfereaza constant in acest conglomerat, in acesta nebuloasa denumita “interactiune sociala”, realizandu-se totodata si coeziunea de grup. Interactiunea lor este insa departe de a fi o miscare dezordonata sau haotica; ea este guvernata tocmai de afinitatile dintre indivizi: opiniile, preocuparile, preferintele si gusturile comune aduc oamenii impreuna, ii apropie si ii fac parte a aceluiasi domeniu de interes: in cazul acesta blogul personal, pasiunea pentru poezie, pentru foto, pentru sex, pentru gatit, pentru animale, pentru politica, pentru IT, pentru ratoni sau pur si simplu bucuria de a face parte din “ceva”. Cati dintre cei care-si incep insemnarile cu “azi nu s-a intamplat nimic, asa ca n-am despre ce scrie, deci scriu despre asta” sunt oameni singuri?! Toti?! Ce au ei in comun cu marii oratori ai blogosferei, cu liderii care aduna in jurul lor masele de gura-casca si le servesc rahat cu lingurite de argint?! Extrapoland, poate ca a incerca sa amesteci aceste doua categorii este ca si cum ai incerca sa amesteci apa cu uleiul; stim cu totii ca au densitati diferite si bla-bla-bla, dar daca adaugam putin otet, sare si piper, ele pot foarte bine coexista ca si vinegreta, in acelasi recipient. La fel si cu noi: ceea ce ne tine, in primul rand, impreuna, numitorul nostru comun este “pamantul” pe care cu totii calcam: tinutul neexporat al blogosferei. De aici, fiecare are un drum, o misiune personala, un vis in cautarea caruia a plecat. Cei mai multi vor cauta comori, vor sapa galerii nesfarsite in care vor orbi, multi se vor rataci sau se vor intoarce acasa, multi se vor tine de mana si vor face “doar” o calatorie initiatica, in cautarea sinelui si a cunoasterii celuilalt. Nu mergem toti la fel de departe, nu suntem poporul lui moise si nu trebuie sa-l urmam orbeste pe cel din frunte vreme de 40 de ani. Dar mai ales nu trebuie sa sarutam cu totii pamantul pe care talpile lui zoso(fara link!) au calcat. Asa am prorocit. Amen.

Adicatelea, daca eu nu zunt zoso (fara link!), atunci sunt degeaba sau, cu alte cuvinte, daca nu faci parte din elita, nu existi. Prin analogie, imi vine in minte si o alta sintagma (pesedista, dinamovista, cartierista, sau ce-o fi fost), de pe vremea pre-bloggingului, care spunea ca “cine nu e cu noi, e singur!”. Inteleg astfel ca, spre deosebire de liberul acces la www, de incurajare a comunicarii, a documentarii, in genere a fluxului informational, bloggingul tinde sa devina o chestiune elitista, un ring doar pentru cei mari si puternici, pentru cei populari. spun “tinde” pentru ca, in ignoranta mea, ma supun tendintelor asa cum sunt ele dictate de catre tocmai bloggerii adevarati, cei care ne spun CE sa citim, UNDE sa citim si mai ales CAT sa citim. Treaba merge atat de simplu daca luam indicele cantitativ al numarului de vizitatori ca fiind implicit si indice calitativ. Lucru cu care, personal (si prin contra-exemplu), nu sunt de acord. (De asemenea, nici vanitatea de a dicta subiectiv trendul unor topicuri nu pare a fi un indice neaparat calitativ.)

Dar revin si fac un simplu rationament: fara a scrie macar pentru ratoni, am o medie de aproximativ 60 unici/zi. Dintre acestia, nu sunt toti “ai mei”: minim 10 cauta “femeie ce vrea pu*a” si derivatii mai mult sau mai putin obscene ale acesteia. Pe locul doi se afla nemuritorul experiment “mentos si coca-cola” iar in perioada referatelor o mana de scolari cauta zilnic materiale despre “poluare”. Urmeaza prescolarii, preocupati de fel si fel de “jocuri” si, gratie unei conjuncturi gastronomice, de curand mi-am facut prietene in randul gospodinelor preocupare de “retete dieta”. Mai am cativa verisori si prieteni (nici macar iubitul meu) care ma sustin tacit, iar restul sunt simplii navigatori. Reformulez: simplii ratacitori care isi pierd timpul citind balast.
Pe cand ar putea sa citeasca, sau sa-l reciteasca pe zoso(fara link!), ca pe un monstru sacru. Dar! sa dam Cezarului ce-i al Cezarului: pentru ca el e numai unul, iar noi suntem multi si degeaba, revin la calculul meu si sintetizez ca, de vreme ce eu am 1800 unici / luna, iar el are (daca am google-it bine) aprox. 85.000 unici / luna, inseamna ca el imbatraneste intr-o luna cat eu in 4 ani… deci pana la sfarsitul anului va muri!

Poate gresec, in scoala am fost mai buna la bun-simt decat la matematica, asa ca las problema initiala nerezolvata si te intreb pe tine, Costine: ce inseamna, de fapt, sa fii blogger?! (Ziceai c-ai fost premiant…:) )
p.s. si corolara: a fi blogger inseamna a intelege de ce nu poti fi ca zoso?