Just a perfect day…

Just a perfect day,
Drink Sangria in the park,
And then later, when it gets dark,
We go home.
Just a perfect day,
Feed animals in the zoo
Then later, a movie, too,
And then home.

Oh it’s such a perfect day,
I’m glad I spent it with you.
Oh such a perfect day,
You just keep me hanging on,
You just keep me hanging on.

Just a perfect day,
Problems all left alone,
Weekenders on our own.
It’s such fun.
Just a perfect day,
You made me forget myself.
I thought I was someone else,
Someone good.

N-am baut sangria (pentru ca nu aveau) si nici n-am fost in parc, pentru ca am ales, la intamplare, acoperisul Clujului, de unde am privit, la un capuccino cu multa spuma, orasul aprinzandu-si luminile una cate una, in timp ce o ploaie deasa a pornit sa spele, unul cate unul, acoperisurile centrului vechi… Ne-am tolanit in fotoliile de rachita cu perne moi, am stat la o cafea (asa cum imi doresc sa fac de fiecare data, din clipa cand am citit acele minunate ganduri) si am lasat ca seara aceasta placuta si intima sa desavarseasca trecerea unei zile aproape perfecte. Apoi o cina tarzie down-town, cu multa maioneza si desert, povesti lungi la un pahar de bere, apoi drumul acasa, dupa miezul noptii, razand si cantand ca doi copii… Si mi-am reamintit: pentru toate acestea am venit aici!

Ce bine e sa stiu ca o voi lua de la inceput! Sa ma simt eliberata complet de ceea ce voi refuza chiar si sa mai numesc din aceasta clipa oarecare… Ce bine este fara telefon de job, dupa atatia ani de nervi si stress! Luni o voi lua de la capat, stiu, am insa o a treia sansa sa fac lucrurile altfel, mai bine pentru mine, pentru linistea mea sufleteasca, dar mai ales pentru jumatate din firele de par ce s-au incapatanat sa nu-mi cada, invinse de stresul permanent! Le datoram, macar lor, un nou inceput; am nevoie sa stiu ca sacrificiul parului si unghiilor mele n-a fost in zadar! Dar ce spun… maine va fi o noua zi minunata, fara sa mai aud telefonul sunand, fara senzatia permanenta de panica si disconfort cu care dormeam in fiecare sambata o ora in plus, cu soneria pe mute…

De maine nu ma las de fumat, nu-mi propun realizari marete, nu vreau nimic mai mult decat sa gasesc forta de a face ca aceasta schimbare sa nu fi fost pentru nimic… sa ma bucur, deci, mai mult de viata, de timpul meu personal, de planurile mele, de primavara calda si in sfarsit insorita, de terasa superba de sub Belvedere, inca nedescoperita de clujeni, de linistea si stralucirea serilor petrecute deasupra acestui oras cosmopolit… Clujul este, pana la urma, frumos. Cum spunea Dragos, in Timisoara nu poti gasi asa ceva… iar frumusetea si linistea acestei seri m-au facut sa-i dau intru totul dreptate. Si, in plus, vreau sa scriu mai mult despre mine, pentru ca mi se intampla lucruri frumoase, a caror amintire vreau sa o pastrez asa cum in copilarie pastram florile presate inauntrul cartilor mele dragi… Mi-e drag, deci, s-o iau de la capat, sa fiu din nou EU, spalata, apretata si improspatata ca in vremurile bune.

I could easily used to live in peace and harmohy!

p.s. informatii suplimentare privind recenta mea demisie puteti obtine (re)citind Cainele si Catelul, de Grigore Alexandrescu. Mai explicita de atat n-as fi putut fi nici eu!… Sar’mana, maestre!

Felicitarile si piscoturile in urma unei programari personale.