s.o.s.

Sa tot fie vreo 12 ani de atunci… Se intampla pe vremea cand friteusa (care inghitea 1 l ulei la o folosire) era o utopie pentru cei mai multi dintre romani, iar cartofii congelati si maioneza la cutie se gaseau doar la luxosul si elitistul magazin non-stop Still (unde puteai plati chiar si cu card!!!, la momentul cand 99% dintre romani cunosteau forma dreptunghiulara a acelui plastic magnetic doar de la cartela pentru telefonul public Romtelecom). Veneam de la liceu, fiecare drum spre casa devia pe la la prietena, vecina si colega mea de banca (same person, btw) unde, inevitabil, frigeam o punga mare de cartofi congelati, de forma unor bilute cat o cireasa, ii imparteam in doua castroane si turnam desupra cate juma’ de kil de maioneza… 4 ani am facut asta, nu ne-am saturat si nu s-a depus nimic pe noi!

Iar acum… dupa mai bine de 4 luni de “foamea”, apoi o nunta, o noapte de excese si… acul cantarului a sarit, cu mai bine de o luna, inapoi in timp! M-am dat jos, m-am uitat la mine, m-am uitat la calendar, trebuia neaparat sa elimin posibilitatea unei bucle nefericite in timp. Asa-mi trebuie daca ma pune naiba sa ma cantaresc in zi ploioasa, cand tonusul meu pluteste imbibat in umezeala asta de noiembrie, putin desupra solului imbibat si el cu diverse… mizerii. Ziceam ca-mi place. Sufleteste vorbind. Si cum n-am fost inspirata sa sun sa anunt ca am o crunta indigestie, deci sa ma bag singura in pat si sa numar hartiile de 1 leu din portofel, am luat-o agale spre job… Cu castile in urechi, troleul 3 pare mai primitor. Si apopos de cifra 3, in decembrie e ziua mea. Nu-mi luati cantar.

Bonus-picture (pentru ca sunteti atat de plictisiti, incat ati citit pana aici): that’s me after measuring my weight.