A mai cazut o stea

Obisnuiam sa-l citesc pe adaam. Primele sale posturi mi s-au parut geniale. Scria cu finetea unui artist constient de puterea cuvintelor sale, dar cu dezinvoltura unui anonim cuminte – cuprins totusi de frenezia unei puternice indragosteli “intelectualicesti”. Oferea un melanj fascinant de fictiune, realitate (fantastica), erotism si fantezie interzisa… si se antrena in jocuri nesfarsite de cuvinte care, odata citite, nu-ti mai ieseau din minte zile in sir. Pana la urmatorul post, cand surprindea din nou. Un roman ce se scria in timp real, lasandu-si uneori cititorii sa dea refresh pe pagina de zeci de ori, asteptand ipotetica desfasurare a actiunii…
Apoi s-a stricat totul, “fanteziile erotice ale unui barbat cuminte” au devenit relatari ale unor fapte banal de reale. Gandurile s-au transformat in esecuri si regrete, iar regretele, la randul lor, in compromisuri si renuntari. Pana cand n-a mai ramas nimic. Adam-creatorul-de-magie a pierit sufocat in propria sa poveste aplatizata, rasturnata de la verticalul unor metafore halucinante la orizontalul unor cearsafuri mereu sifonate si murdare.

Cuvinte si tutun. Deznodamantul acestei povesti se scrie singur pe pagina sa, eu insa am adormit demult. Noapte buna, goodbye. N-ati dansat decat o vara.