Fu#k off!
Nu. Pur si simplu.
N-o sa-ti cedez tie scaunul din autobuz doar pentru ca esti batran. Doar pentru ca te impingi cu toata puterea celor 114 ani pe care-i ai si-i porti pretutindeni cu tine, sau doar pentru ca ma intepi ostentativ cu nenumaratele sacose pe care le cari, n-o sa ma ridic sa-ti cedez locul meu. N-o sa ma impresionezi nici cu gafaitul indarjit cu care-mi incalzesti ceafa si asa transpirata, nici cu mirosul fetid pe care respiratia ta grea il imprastie peste noi toti, ca o sumbra – dar ironica si iminenta – adiere a mortii. Iti pasa tie de unde vin eu si de ce stau pe scaun? Iti pasa ca poate jobul meu ma tine 10 ore in picioare, ca poate sunt atat de obosita incat ametesc, ca poate n-am avut timp sa mananc toata ziua si acum mi-este chiar rau?! Te gandesti o clipa macar ca poate sunt gravida, sau anemica, sau poate am spasmofilie si caldura asta infernala ma pune la pamant?! Nu-mi pasa ca anume nu te speli cu saptamanile, doara-doara se face loc in jurul tau, cand te urci intr-un autobuz! Tu esti batran si obosit, deci meriti sa stai pe scaun?! Pentru ca ai frecat menta o viata intreaga intr-o fabrica ceausista, crosetand si citind almanahe s.f.?! Tu, care o viata ai rupt usa la 4, iar restul vremii te-ai odihnit, pentru ca oricum nu exista altceva epuizant de facut?! Stii tu ce inseamna sa fii exploatat “la patron”?! Deci nu, n-o sa ma ridic pentru tine, doar pentru ca tu trebuie neaparat sa circuli prin tot orasul, obsedat sa platesti taxe a caror scadenta e abia peste 3 saptamani! N-o sa ma ridic de pe scaun doar ca sa empatizez cu problemele tale imaginare, pe care te apuci sa le expui tuturor calatorilor, cu aceeasi proteza duhnind a foarte-stricat! Te gandesti o clipa mai departe de egoismul tau, de rautatea si invidia ta nedisimulate, pe care le resimti vis-a-vis de mine, doar pentru ca sunt aparent “in putere” si am 100 de ani mai putin?! Uite, nu ma ridic pentru simplul fapt ca eu ma aflu in acest autobuz cu un scop si tu nu. Iar scopul scuza mijloacele. Tu te afli in acest autobuz pentru ca eu, mergand si venind de la job cu acelasi autobuz in discutie, produc bani si-ti platesc tie asigurarile, pensia si medicamentele pe care te plangi mereu, tuturor, ca nu le gasesti. Tu sa-mi multumesti mie, pentru ca drumul meu face posibila existenta ta, deci prezenta ta langa mine! Sa-mi multumesti prin a te tine cuminte de bara de sus, fara pretentii la scaun, fara sa te impingi si fara sa incurci pe toata lumea cu miscarile tale paralitice. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si intelepciune sa stai acasa si sa te conservi la racoare, inconstientule.
D’aia nu ma ridic! Pentru ca sunt o nesimtita si o prost-crescuta, stii tu!
p.s. Da, sunt alte vremuri acum, maica… imagineaza-ti, tinerii din ziua de azi fac sex si le place!
iulie 15, 2008 la 7:39 pm
deci,
le-ai cam zis-o
iulie 27, 2008 la 10:04 pm
deci da.
august 4, 2008 la 4:15 pm
dincolo de faptul ca, daca apuc virsta, sint constient ca mi se va scrie și mie ceva de genul asta (dar, nu-i asa, toate la timpul lor)… am o problemă cu almanahele: de ce s.f.?
august 4, 2008 la 4:24 pm
cum spuneam, asta era o chestie barbatesca… numa’ buna de indesat in buzunarul salopetei si de carat cu tine la uzina, fara sa atarne prea greu la buzunar. pentru ca celelalte scrieri, si anume cartile, hehehe… alea erau pnetru intelectuali!
p.s. eu sunt, de profesie, asistent social, si chiar imi plac batranii, dar nu cei din autobuze! am o boala pe astia, de-mi vine sa-i extermin ca pe gandaci. pe toti deodata!
august 4, 2008 la 11:28 pm
Da, brosura cea mai celebra se numea “Anticipatia” si la sfirsitul anului aparea un almanah omonim dar mai greu de indesat in buzunarul salopetei
Doar ca imaginea speciei pe care ai (si as) extermina-o nu se pupa deloc in mintea mea cu genul asta de literatura. Poate si pentru ca eu, de profesie, sint tipograf si am frecat multa vreme Dick (pardon, dar asa il cheama pe om), Herbert si Asimov
august 5, 2008 la 10:59 am
cceea ce incercasem eu sa conturez era izvorat din bunele mele intentii, din bruma de respect pe care totusi o am vis-a-vis de aceste personaje pitoresti.
puteam sa zic doar rebus, sau nimic.
totusi, acesti batrani traiesc cu frustrarea ca “dom’le, eu am fost cineva la vremea mea. si acum nu mai insemn, dom’le, nimic!” … sa le dam credit pentru toate astea, fie. au fost cineva: poate maistru-sef, poate tov. inginer… poate, totusi, faceau parte din patura de pseudo-intelectuali care citeau la uzina proza s.f., in loc sa joace o tabla. 