Reclamatiile la RATUC – frectie la picioare de lemn

Cluj, statia N. titulescu, ora 08:22. Troleibuzul 3 soseste in statie (si nu oricare, ci vehiculul cu nr. de inmatriculare CJ-315). Mai in fata cu 20m puhoi de oameni asteptand sa se faca verde la semafor. Dorinta ne e implinita, avem unda-verde, alergam cu mic cu mare spre troleibuz. Soferul ne priveste zambind cu viclenie. Asteapta. Ajungem cu totii, repet alergand din fata lui, spre usile larg deschise. Nu trecusera mai mult de 15-20 de secunde de cand oprise in statie. Ajungem in dreptul usii din fata, dam sa urcam, ingramadindu-ne romaneste unii peste altii, cand… stupoare. Usile se inchid cu un sssssit fin. O doamna in varsta (sa tot fi avut 70 de ani), care alergase saraca cot la cot cu noi ceilalti, ii bate soferului in geam, privindu-l rugatoare si murmurand timid din varful buzelor: da’ nu ne lasati si pe noi sa urcam?! NU, raspunde non-verbal soferul, printr-o mimica batjocuritoare si fara sa schiteze nici cel mai mic gest de a apasa pe nenorocitul ala de buton. Apoi ne ignora total, privind implacabil in zare, intr-un punct fix.

Trec inca 10 secunde minim, timp in care troleibuzul ramane pe loc, oprit in fata nostra, asteptand sa prinda un moment liber pentru a iesi din statie. Niste nenorocite de 10 secunde in care aveam cu totii timp sa urcam, daca soferul binevoia a fi om cu noi. In final pleaca, lasandu-ne in mijlocul statiei, siderati. Ma uit in jur, la ceilalti. Cateva doamne la 50 de ani, batranica ce inca nu reusise sa-si traga sufletul, doi trei tineri ce dadeau marunt din buze, inca urandu-i de bine lui soferache cel smecher.

Acum, ce inteleg eu ca si cetatean, este ca ca acesti indivizi, aflati in slujba comunitatii, care sunt platiti sa transporte calatori in conditii de siguranta, nu au obligatia de a te astepta pe tine, un simplu intarziat, atunci cand deja a pornit din statie si are de respectat un grafic de transport. Inteleg si sa plece pentru ca nu te-a observat, tu venind de undeva din lateral sau din spatele lui… Dar nu inteleg sa iti aplice rautati gratuite, sa te umileasca zambindu-ti cu superioritate, in situatia in care avea obligatia sa nu inchida usile pana nu urcau toti calatorii. Gandindu-ma la toate astea, timp de 20 de minute cat am asteptat urmatorul troleibuz, am concluzionat ca lucrurile nu pot ramane asa, prin urmare am sunat la RATUC, pentru a face o scurta reclamatie. Sunt transferata telefonic intre mai multe departamente, pentru ca in final sa am sansa de a-mi expune pasul unui domn cu voce blanda si cu un aer net superior.

- Ce anume s-a intamplat? ma intreaba vocea blanda.

- Pai, asa si pe dincolo... ii relateaz eu faptele, cat pot de simplu, concret si calm.

Vocea ma asculta, se gandeste o clipa, apoi concluzioneaza:

- Da, aveti dreptate, NU E FRUMOS cum a procedat. Voi discuta personal cu soferul.

Ma simt ca in grupa mare de la gradinita, cand Andrei m-a tras gratuit de codite si tovarasa educatoare a incercat sa ma impace, promitandu-mi ca-l va mustra pe Andrei. Ma gandesc si eu o clipa, apoi indraznesc sa cer lamuriri:

- Nu va suparati, dar cum anume se va solutiona acest incident? Veti discuta cu el… si? Credeti ca e nevoie sa fac o reclamatie scrisa?

Vocea isi pierde brusc rabdarea si ma apostrofeaza direct:

- Doamna, am zis ca o sa diccut cu soferul si o sa iau masuri. Vom vedea! La revedere, o zi buna.

Inchid receptorul si incep sa-mi pun, retoric, o serie finala de intrebari: Cu cine anume am avut, totusi, onoarea sa vorbesc? Care e numele acestui individ, ce functie are, in ce calitate mi-a ascultat of-ul si care e competenta lui de a lua masuri? Cum pot avea eu, ca si cetatean, siguranta ca acest sofer a fost macar mustrat pentru atitudinea sa batjocuritoare vis-a-vis de calatori? De ce trebuie sa fiu umilita in acest fel pentru un serviciu public pe care-l platesc din propriul buzunar? Oare ar trebui sa-mi pun mintea cu ei si sa merg mai departe, cu reclamatii scrise la superiori, cerand totodata dovezi pentru modul in care s-a luat nota de plangerea mea?! Oare, daca eu imi voi dedica timp si nervi militand pentru drepturile mele, va ajuta la ceva?! Vor face si altii la fel, ne vom trezi oare la realitate, ne vom civiliza in vreun fel?! Oare, daca maine dimineata, imi fac dreptate cu pumnul (cu un pumn de pioneze aruncate frumos pe sosea) castig ceva?