Dor de mine

Tomata si-a golit astazi scufita plina de stelute de dor, povestindu-ne despre insemnatatea fiecareia dintre ele, despre felul cum ele i-au umplut sufletul si despre golul pe care ni-l lasa in piept lipsa lor…
E randul meu sa ratacesc printre propriile mele stelute, sa-ncerc sa prind, ici-colo, cateva de-un colt si-apoi sa le presez aici, ca pe o draga amintire.

Si pun, deci, la bataie:

• dorul de casa, de orasul meu, de Piata Unirii cu terasele si birturile ei.
• dorul de mama-mare, de multa vreme si mult prea devreme dusa in lumea celor de departe; mama-mare ma aducea iarna pe sanie, de la gradinita, si mereu ajungand sub un nuc batran de pe o strada anume, imi arunca la picioare o nuca, pe care eu o credeam cazuta din pom tocmai pentru mine (se-ntampla asta si iarna si vara, in fiecare zi). Ma bucur ca acum tata-mare e acolo, cu ea… mi-e dor de amandoi.
• dorul de Doamna diriginta Arsene Aurelia (daca cineva ii poate spune), din scoala generala, o femeie care mi-a oferit o educatie la fel de valoroasa ca cea primita acasa, de la mama.  Driga’ s-a chinuit, vreme de 4 ani,  sa invete toti baietii din clasa ca “o femeie nu se loveste nici macar cu o floare”… si a reusit. Tot  ea mi-a oferit unul din cele mai de pret daruri: bucuria de a citi. Nu mai stiu nimic de ea…
• dorul de sarit elasticul. It’s a must have!
• dorul de a avea mai putin de 25 de ani. Pentru ca atunci nu-mi era frica de batranete, de infertilitate, de boli, de riduri; pentru ca atunci nu eram in contratimp cu viata, ci aveam vreme berechet, bucurie si pofta de orice nimic frumos.
• dorul de aparatul dentar din clasa a saptea, pe care n-am vrut sa-l port la vremea lui si m-am nenorocit, astfel, pe viata!
• dorul de benzile de magnetofon a lui tata, pe care m-a inregistrat ani de zile in toate momentele speciale si dorul de discurile mele cu povesti dintre cele mai frumoase, dintre care as asculta de o mie de ori Alice in Tara Minunilor!
• dorul de Muchi. Mi-e dor tare.
• dorul de caietul de amintiri, de caietul-oracol de unde aflam cine pe cine mai iubeste, de colectia de servetele, de prima mea colectie de ambalaje de dulciuri, de colectia de insigne cu Michael Jackson facute pe bucati de liniar, de clasorul de timbre (cu colite si timbre nestampilate din Mongolia ), de primul jurnal o-hoooo!, de toate minunatele nimicuri cu care ne jucam.
• dorul de mobila veche din camera mea, de biroul masiv, de biblioteca ticsita de romane si  patul cu lada mare si cuvertura rosie (cel  mai odihnitor pat, cu arcuri si iarba de mare), de balconul fara termopane in care iarna tineam la rece fel si fel de bunatati, iar in noptile de vara fumam pe geam, pe ascuns.
• dorul de Omama, de tortul ei de gris, de cantecele unguresti si hainele pe care mi le-a cusut, pana de curand, cu mare arta… Dorul de Omama sanatoasa si in putere, asa cum a fost o viata.
• dorul de prajiturile de sarbatori, facute acasa si apoi degustate cu pofta si bucurie, la un loc cu toata familia.
• dorul de linistea placuta din vremea cand nu existau telefoane mobile; dorul de telefoanele publice cu cartela pe care le cautam prin oras sa-i spun mamei ca vin acasa mai tarziu.
• …………………..
• dorul de intreaga viata simpla, frumoasa si lipsita de griji  de dinaintea (obligatiei)  maturizarii.

Pentru ca stiu ca e intr-o dispozitie la fel de nostalgica zilele acestea, dar numai cu bunavointa ei, trimit mai departe leapsa catre Lamaie. Il rog mai apoi si pe Druje sa ne relateze cum se simte dorul de la Locul faptei.