Din nou copii

Mailul acesta s-a potrivit la fix cu vesnica mea nostalgie dupa copilarie… As juca elastic oricand, oriunde, in orice imprejurari.

Nu stiu ce iti vine tie in minte cand te gandesti la ziua de 1 iunie, dar… te invit sa-ti iei putin timp, si chiar sa-ti pui intrebarea asta: “Ce as face de 1 Iunie, daca as fi din nou copil?”, “De-a ce m-as juca?”, “Ce as vrea sa re-traiesc?”, “Daca ai putea fi copil din nou, acum, pentru cateva ore, ce ai vrea sa faci – ce ti-ar placea sa faci, daca orice ar fi posibil?” …

Si dupa ce ai niste raspunsuri, fa-ti liber in program pentru luni spre seara. Dupa programul de munca, pe la 17.30, te invitam sa te joci cu noi, sa-ti iei cateva ore in care sa fii din nou copil. Vom face un teren de joaca pentru tine. Noi vom aduce tot ce ne-a fost noua drag sa ne jucam, si ti le vom pune la dispozitie.. ., dar daca iti mai vine in minte ceva, adu cu tine! Si arata-ne si noua, ca suntem foarte deschisi sa ne jucam… de-a orice!

Tot ce ne dorim, este sa retraim senzatia aia de BUCURIE si LIBERTATE pe care o simteam atunci cand eram copii. Sa ne jucam fara sa ne pese de ce gandesc ceilalti, sa ne jucam doar pentru ca vrem, sa visam… sa indraznim sa nu mai fim cinici… cel putin pentru cateva ore…

Asa ca luni, 1 iunie, am creat O ZI PENTRU COPILUL DIN TINE!!! Si te asteptam! Poti invita pe cine vrei, poti veni direct de la munca, poti sa-ti aduci propriile jocuri/jucarii, poti sa te imbraci colorat, poti sa faci ce vrei… noi iti oferim doar spatiul – si alti eventuali parteneri de joaca.

Te invitam sa lasi deoparte toate gandurile de adult. Te invitam sa te mai uiti o data la cum era cand erai copil, si sa vii traind asta! Cel putin pentru cateva ore.

Locatia este terasa cafenelei Starbucks in Iulius Mall – vom primi cafea, ceai, ciocolata calda, frappuccino, si minunatele prajituri/sandwich- uri cu reducere de copii (in intervalul orar 17.30-20.00 – toata lumea va avea 30% reducere). In plus, cand vii sa-ti iei cafeaua/prajitura, la casa te asteapta o surpriza special pentru tine!

Incepand cu ora 20.00, inauntru in cafenea, Liviu Bocaniala ne va canta la chitara… – un mini concert – premiu pentru toti copii cuminti care au venit si s-au jucat, sau cel putin, si-au permis sa mai fie copii

Vino luni seara sa te joci cu noi. Vom avea pentru tine:

creioane colorate pentru desen; plastilina; acuarele; elastic ; coarda; mingi; palete; carti de joc; “Nu te supara frate”; Monopoly; Activity; Catan si alte jocuri de societate; baloane cu apa langa lac (daca ne permite vremea); de-ascunse-le- a; carti de colorat; lego; papusi si materiale pentru haine (daca iti aduci papusa preferata); “Tara! Tara! Vrem ostasi!”; sotron; “tari, orase, ape, munti”; pitz; creta colorata; concursuri cu masinute (sa vii cu masinuta castigatoare! ); batai cu robotzei; “matza”… si orice iti mai vine in minte!!

Pregateste-te de dimineata – se va da strigarea “copilul din tine e gata sa se joace?” . Si nu uita: POTI SA PRIMESTI CE VREI DE ZIUA TA! – inclusiv ocazia de a visa din nou…

Vino luni, 1 Iunie 2009, ora 17.30 pe terasa Starbucks Iulius Mall – sa fii din nou copil!!!

Si daca mai cunosti oameni care s-ar bucura cu noi, invita-i si pe ei. Toata lumea e asteptata cu drag!!!

Mireasa vs. paparuda

Cu cat ma apropiu mai mult de data de 3 octombrie, cu atat incep sa ma simt din ce in ce mai panicata. N-am niciun stres legat de pregatiri, de invitati, de organizare… doar rochia de mireasa ma preocupa intr-un nesanatos exces.

Mi-au placut miresele de cand ma stiu. Miresele si printesele. Si, tot de cand ma stiu, m-am gandit la ziua nuntii mele ca la un moment al vietii in care voi straluci. Acum nu mai sunt asa sigura. Pe masura ce aprofundez problema, “costumatiile” de mireasa mi se par din ce in ce mai urate si lipsite de gust. Am vazut poze cu mirese absolut ridicole, fara nici-un simt estetic. De dragul imbracarii clasicei combinatii corset-fusta larga, multe dintre acestea au ignorat s.o.s.-urile oricarei oglinzi intalnite in cale. Corsete ce le dezavantajau total, presandu-le pieptul intr-un mod hidos, stranse atat de tare incat lasau cute de piele si grasime pe margini, de jur imprejur… sau, dimpotriva, corsete mult prea “generoase” cu pieptul fetelor, care ar fi necesitat pentru umplere cel putin cate o pereche de ciorapi in fiecare cupa.

Putine mirese stiu sa-si aleaga un corset care sa le avantajeze estetic. Sanii mari sau lasati sunt cei mai defavorizati in aceasta situatie: ei vor aparea undeva la “subsol”, asezati cuminti pe coaste, asteptand eliberarea si invocand, meantime, o priveliste cu totul dezagreabila. Exista, la polul opus,  miresele care-si expun cu prea mare generozitate sanii, etalandu-si baloanele ce stau sa puste in corsete minuscule, din care ies pe mai bine de jumatate, plutind in toate directiile la fiecare miscare de trup. E indecent, jenant fata de invitati,e pur si simplu inestetic, vulgar si urat. Nimic romantic, nimic elegant in toate aceste tinute kitchoase. Bunul gust n-a confirmat inviattia la aceste nunti. Nu in ultimul rand avem domnisoarele, proaspat devenite doamne, care si-au luat corsetele facand totala abstractie de masurile mici ale sanilor. Celor care n-au ghinionul sa li se si deplaseze materialul in lateral, mutandu-le spatiile sanilor in pozitii nefiresti, le recomand totusi sa nu se simta norocoase: pozele cu cupe goale, desumflate, arata la fel de inestetic ca si ale suratelor ajunse la prea-plin.

[Voiam sa pun si poze cu busturi incorsetate, gasisem pe net material gramada... dar m-am abtinut. Nu vreau sa se recunoasca nimeni, din intamplare! ]

Greu tare sa alegi un model care sa se potriveasca masurilor personale. Insa aici e un paradox: cum poti afce rabat la caliatte, la estetic, atunci cand te decizi sa nu faci nicio economie la bani? Am vazut rochii de firma (Pronovias, LA Sposa, San Patrick – pentru cine stie despre ce vorbesc), achizitionate cu mii de euro… care stateau pe fete ca pe gard. La ce bun atata cheltuiala, daca modelul nu te avantajeaza deloc? Dar ce-mi pasa mie de altele.

Dilema mea este ca, daca nu gasesc nimic sa se potriveasca masurilor mele, ma voi gasi la cumpana dintre doua decizii: 1. sa-mi iau ceva care sa nu stea bine pe mine si sa-mi stric cu totul ziua nuntii, pentru ca apoi sa ma enervez o viata, uitandu-ma la poze si 2. sa-mi iau altfel de rochie (model si culoare), nu de mireasa si sa-mi torn in cap intreaga dezaprobare a nuntasilor… Hard choice.

Albul nu e pentru balene. 

Copii precoce

Tot zic eu ca abia astept sa am un copil, sa-l dau la toate sporturile posibile si imposibile, la toate limbile straine, instrumentele muzicale si restul artelor cunoscute…  Sa-l fac artist-sportiv, dedicat vietii si placerii de a trai chestii faine… insa nu ma gandisem pana acum sa-l/o fac campion de snooker.

Nu-i tarziu insa, de vreme ce inca nici nu l-am conceput. Iar spatiu pentru o mini-masa de biliard s-ar gasi pentru el. Plus de asta, nu mai am treaba cu transportatul copilului in diverse locatii, cu dusul si adusul de la cursuri… pot sa-mi vad linistita de ciorba cu leustean in timp ce copilul se antreneaza de mic pentru sutele de mii de euro puse la bataie de organizatorii campionatelor de snooker.

p.s. …asta daca va putea sa-l intreaca pe micutul Keith Jr.

Ofertele, bata-le vina!

Exercitiu de logica, matematica si economie:

Nu e paradoxal cat timp (nu intamplator cea mai pretioasa resursa, cel mai scump platita) pierdem constant, in goana dupa oferte, dupa “cel mai bun pret”?!

Regula acesta se aplica, in genere, exponential cu valoarea produsului pe care dorim sa-l cumparam. Sa luam exemplul meu, care m-a tinut ocupata de ceva vreme incoace: cauciucuri la masina.

Daca nu stii ce cauti, daca nu te pricepi, daca ai vrea si cel mai bun pret si cea mai buna calitate, ai pornit pe un drum al Golgotei nebanuit. Pentru ca “ofertele se tin lant”. Pentru ca, cu cat sapi mai adanc pe google, cu atat gasesti mai multe pareri contradictorii. Gigel prefera anvelopele X, Costel e un dusman declarat al anvelopelor X – de vreme ce mult mai bune sunt anvelopele Y, al caror pret imbatabil se datoreaza producerii sub licenta mult mai vestitelor si totodata scumpelor cauciucuri Z… Vine Iulica si te invata ca esti un prost, ca atunci cand investesti in viata si siguranta ta pe sosea, tocmai Z este cea mai justificata alegere, iar pretul piperat vorbeste tocmai despre calitatea net superioara a brandului. Faci rabat la viata ta? Totusi, Costel – care face din hobby drifting pe asfalt in parcarea fiecarui hypermarket, crede ca de vreme ce au viata scurta, nu merita sa investesti in ele… iar siguranta pe sosea tine, in primul rand, de abilitatile tale de sofer, de a evita pericolele etc. Aici, Gheorghe se ataca personal, pentru ca un individ ce face drifting pe asfalt nu poate avea nici cea mai mica idee despre ceea ce inseamna responsabilitatea pe sosea… iar un sofer cumpatat, ca el, nu trebuie sa investeasca decat in cele mai ieftine cauciucuri, care vor tine la fel ca oricare altele, daca stii sa conduci frumos si civilizat. Gigel intervine, exemplificand cum un vecin cu Dacie si cauciucuri ieftine ar fi putut scapa cu viata din acel accident, daca nu derapa din cauza cauciucurilor proaste… si oricum conducea incet si prudent, fara indoiala, cu asa o masina…

Intru pe alt forum, unde ii regasesc pe protagonistii anteriori, deghizati sub alte palarii de specialisti in ale cauciucurilor… Renunt.

Am pierdut dupamizei intregi citind opiniile utilizatorilor, spicuind pe hartiute diversele marci, cu preturi cu tot, cu avantaje si dezavantaje… cu ma’sa si cu tac’su. Timp in care a trecut iarna peste mine, cu zapezile ei cu tot, cu polei si ghetus, dandu-mi mari emotii la fiecare utilizare a masinii. M-am hotarat in final si ce vreau, asa ca am purces la a gasi cea mai buna oferta de pret, la comercianti. Si am facut comparatii… si unde pretul e a bun, nu asigurau montajul… si unde primeam totul inclus in pret, parca nu-mi convenea pretul… si tot asa.

Pana cand, intr-o dupamiaza calduroasa de vara (alaltaieri, mai precis), am inteles ca orice pret vs. calitate e mai bun decat sa te sinucizi pe cauciucuri ajunse oglinda. Asa ca am intrat intr-un magazin de piese auta ce mi-era in drum, am luat 2 cauciucuri, in 10 minute baietii le-au montat pe masina, iar in 15 minute am putut conduce din nou cu siguranta ca ajung nevatamata din punctul A in punctul B. Si nu-mi mi-a mai pasat daca la Metro le gaseam cu 20 lei mai ieftine, nu mi-a mai pasat ca la atelierul din celalat capat de oras gaseam la acelasi pret ceva mai bun… cu atat mai mult nu-mi mai pasa ca 4 soferi vor spune ca nu-s de calitate cauciucurile, iar alti 5 le vor lauda. Sau invers, ca sa-mi para rau pentru alegerea facuta.

Ce-am castigat? Doua cauciucuri noi, de care aveam nevoie inca de acum jumatate de an, la u n pret mai mult mau mai putin avantajos. Liniste. Multumirea ca am rezolvat o problema amanana de atata timp. Eliberarea unui sertaras din memorie, ala in care depozitasem toate informatiile despre diversele tipuri si marci de cauciucuri de pe piata, pe care ma chinuiam totodata sa nu le uit.

Ce-am pierdut? Zile intregi din timpul meu, incercand sa asimilez informatii relative, pe care nici macar nu le pricepeam. Mii de neuroni condamnati sa retina detalii, sa socoteasca diferente de pret, sa calculeze cum ies la bani cel mai bine… daca iau de acolo si montez pe alti bani, in alta parte de oras? sau daca fac totul, pe ceva banuti in plus, in acelasi loc?

Am pierdut TIMP. Timp pentru chestii ce nu ma interesau in mod special, care nu constituie pentru mine un domeniu de interes, care nu-mi folosesc la nimic de vreme ce n-am facut nimic cu toate acele informatii, pana la urma.

Si timpul asta, dedicat studiului si gasirii celei mai bune oferte, m-a costat mai scump decat cea mai proasta oferta de cauciucuri. Facand un calcul matematic al costului fiecarei ore din viata mea, raportata la salariul mediu din ultimul an de munca, am cocluzionat ca am fost cel mai scump consilier in ale cauciucurilor, pe care mi-l puteam permite. M-am furat singura, mai mult decat m-ar fi furat altii, incercand paradoxal sa fac cea mai buna alegere cu banii mei. Si nici nu m-am platit pentru serviciile de consiliere oferite.

Indraznesc sa spun ca la fel faceti si voi. Cu fiecare obiect de mobila achizitionat, pereche de pantofi, vopsea de par de pe raftul cu prea multe produse similare, pachet de unt sau borcan de muraturi.  Calculati , printre miile de preturi  si oferte ce vi se perinda constant prin minte, si cat costa timpul vostru, cat timp petreceti cautand cele mai bune oferte la orice, iar apoi cat ati economisit fata de celelalte oferte… va va zdruncina puternic viziunea despre cumparaturi.

Cat de departe ai merge pentru copilul tau?

Eu habar n-am.

Constiinta (sau egoismul) imi spune, acum,  ca oricat mi-as iubi copilul si oricat de mult i-as vrea binele, vor fi limite personale pe care nu le voi depasi. Gandindu-ma, in primul rand,  ca o mama care a renuntat la tot ce o tinea verticala nu i-ar mai fi de niciun folos. Ce sa mai invete de la mine? Ce exemplu personal i-as mai putea da?

Prietenele devenite mame imi spun insa ca dupa ce ai propriul tau copil inveti sa renunti la orice pentru el, sa faci compromisuri pe care le vezi intr-o alta lumina, care nu te mai injosesc pentru ca le percepi intr-un mod pozitiv  vis-a-vis de binele copilului tau… ca pui copilul mai presus de orice orgoliu personal, mai presus de orice durere a ta.

Oamenii spun ca un copil te schimba, ca mama, in asa masura, incat inveti despre tine ca ai limite pe care nici nu le banuiai. Ca inveti – intr-un mod natural si firesc – sa accepti unele lucruri ca fiind inevitabile, le tolerezi si inveti sa traiesti cu ele in pace si buna intelegere. Lucruri pe care, inainte de a fi mama, le blamai si le desconsiderai total, te revoltau si te scoteau din minti.

E sanatos sa facem acest lucru? Cat de departe trebuie sa mergem pentru copiii nostri?

p.s. Am dorit initial  sa fie o intrebare generala, fara o exemplificare anume… pentru ca fiecare sa perceapa “datele problemei” cum doreste. Dar, ca sa fiu mai explicita, o sa spun totusi si de unde mi-au venit in minte aceste intrebari.

Am citit intamplator povestea unei tinere mamici care a divortat de sotul ei, pentru ca acesta a decis sa aiba o alta relatie, cu o “prietena de familie”.  Sotia si prietena ei socializau de mai bine de 2 ani, isi aveau copiii la aceeasi gradinita si acolo se imprietenisera, ajungand in timp sa fie foarte apropiate. Excluzand din context moralitatea prietenei si a sotului, problema mamei era urmatoarea: desi o detesta pe acesta femeie – pe care o considera responsabila de destramarea familiei ei -, copilul este foarte atasat de tata si de mamica vitrega (inca din perioada in care le era prietena), pe care ii viziteaza in weekenduri, cei doi purtandu-se foarte fain cu el…  Copilul vine acasa si povesteste incantat despre cat de bine se simte cu noua familie, cu “surioara vitrega”, cu noua mamica…  Iar mama lui sufera in tacere, pentru ca a pus binele si linsitea copilului mai presus de antipatia personala. Iar in sufletul ei e varza.

Eu n-as putea.  Spun acum. Binenteles ca as incerca sa nu expun copilul la conflictele dintre cei trei adulti si as incerca, obiectiv vorbind, sa pun limite clare intre rorul de tata si rolul esuat de sot al acelui barbat… insa n-as putea suporta sa stiu ca oamenii ce mi-au distrus familia sunt idolii copilului meu. N-as putea zambi, neutra, cand copilul imi povesteste ce cool e “aialalata”. M-ar durea prea tare o asemenea umilinta.

Mamele insa considera, unanim, ca “asa e bine sa fie”, ca solutia e sa fii calma, destinsa, impacata cu situatia etc.  Ca si cum nimic rau nu s-ar fi intamplat. Totul pentru armonia si linsitea copilului. Mie mi se pare un efort personal supraomenesc. Fara a expune copilul la reprosuri si cuvinte urate vis-a-vis de tata, n-as putea totusi sa fac pace in sufletul meu, pocnind din degete. Nu stiu sa iert.

Reprosurile de gen “o sa vezi cum e cand o sa fii mama, acum habar n-ai ce spui” nu-si au rostul . Tocmai am specificat ca sunt constienta ca dupa nastere apar schimbari de atitudine, dar totusi nu ma vad indurand suferitne mai mari ca mine. Insa nu ma vad mergand foarte jos cu demnitatea mea. Pentru binele nimanui.