Khetanes *

Cum sa faci din om neom:

„Aşteptăm să vedem ce va spune legea. În funcţie de pedeapsă, vom vedea ce vom face. Dacă nu se va face lege, va arde oraşul ăsta începând de la mic la mare” *. (de aici)

* declaratie a unui cetatean timisorean, de etnie roma, ingrijorat de mecanismele justitiei romanesti.

Io zic sa incercati numai.

Vorbim de discriminare? Pai sa vorbim de discriminare… Dojo a spus-o deja, iar reactiile nu au intarziat sa apara pe blogul ei. Si nu numai ea. La urma urmei, care ar trebui sa fie reactia fireasca a oricarui cetatean timisorean  care isi simte amenintata gratuit linistiea si integritatea personala? N-ar trebui sa dam si noi, in cap, la intamplare, atacul fiind cea mai buna aparare? N-ar trebui sa uitam de tiganii cumsecade, de copiii  lor, care incearca sa invete carte la un loc cu copiii romani, de artisti, de cei pasnici si gospodari, de femeile care  au impartit acelasi pat de maternitate etc., de cei alaturi de care am trait in pace si buna intelegere atatia ani? Nu devine, astfel, justificata (dupa sintagma “Ti-am zis eu!“)  ura majoritatii romanilor si atitudinea acestora de totala intoleranta, fiindu-le astfel confirmate temerile ca “toti sunt la fel”?!  E un cerc vicios absurd.

Eu spun doar atat: indemnul la calm si toleranta este cel mai intelept in orice situatie, mai ales atunci cand spiritele se incing pe fondul unor tensiuni de origine etnica, atat de delicate… si ultimul lucru de care Timisoara are nevoie este de un razboi de acest fel. Toleranta si calmul nu inseamna, insa, si intoarcerea celuilalt obraz, cum ziceau blegii inteleptii in timpuri preistorice. Toleranta si discriminarea merg mama in mana, in ambele “tabere”, de fapt.

Ce inteleg eu: ca revolta romilor nu vine – de fapt – din durerea mortii unei fiinte umane, cat din frustrarea anticipata ca legea nu va face dreptate in acest caz, victima fiind “tigan”.

Nu conteaza ca o crima atat de atroce a oripilat in aceeasi masura intreaga populatie, nu conteaza faptul ca timisorenii isi doresc deopotriva ca acesti tineri sa ramana dupa gratii cat mai mult posibil, pentru a nu pune in pericol si viata altor oameni, nu conteaza nici ca decizia de condamnare va apartine unor anume persoane din magistratura… nu! Nu conteaza ca 99% dintre timisoreni sunt in asentimentul lor, oripilati de cele petrecute, dorind faptasilor o pedeapsa cat mai aspra… Si, in fond, ce inseamna “dreptate” pentru ei? Ce inseamna pentru noi? Vor romii ca autorii crimei sa fie, la randul lor, linsati? Probabil multi dintre romani ar fi de acord cu ei…  Ce rost are sa promiti razbunare tuturor?! Ce-au de-a face cei multi si “mici” cu deciziile celor putini si “mari”?! Ardeti din temelii Politia, Procuratura, Judecatoria!… probabil multi dintre cetatenii romani va vor multumi si poate va vor da chiar o mana de ajutor.

Nu conteaza toate acestea. Conteaza doar ca nedreptatea li se va face de catre romani. Probabil ghicitoarele lor deja au prezis asta, dupa ce in prealabil au comunicat transcedental si intergalactic cu mortul si au aflat mai multe despre cele petrecute, concluzionand ca omul nu se face cu nimic vinovat de soarta sa.  Acest lucru insa nu mai intereseaza pe nimeni, intamplarea fiind momeala perfecta pentru defularea unor frustrari acumulate in ambele “tabere”, de ani si ani.

Dreptatea se va face in stil barbar, fara deosebire, singurul criteriu pentru alegerea victimelor razbunarii fiind culoarea pielii. Oamenii isi vor da in cap, in numele unei ideologii, uitand numele mortului sau nici macar cunoscandu-l vreodata. Dar violenta, vorba aia,  este intotdeuna gratuita si nu costa nimic. De ambele parti.

O diferenta oarecare dintre noi si tigani?! Dupa moartea absurda a lui Luci Reja (inca nerazbunata sau pedepsita, btw), nimeni n-a iesit in strada sa strige “moarte cocalarilor si interlopilor mafioti!”, pentru ca un anume om  s-a facut vinovat de moartea sa si noi, restul, am inteles acest lucru, defuland asupra sistemului justitiar corupt, nu asupra tuturor posesorilor de masini tari. As vrea sa vad aceesi cumpatare si in randul romilor, aceeasi capacitate de a face diferente, dar mai ales aceeasi inversunare impotriva unui sistem justitiar care i-a protejat de fapt – la nivel interlop – de atatea ori…

*khetanes (adv.) = in comun, impreuna, laolalta (Gh. Sarau, Dictionar rrom-roman)

Inca un motiv anti-Bucuresti

Nu-mi place sa dau copy/paste de la altii si nici sa fac raspandesc treburi profund penibile, dar merita sa analizam urmatorul clip:

Lasand la o parte activitatea de curatenie prestata de femeie cu atata nonsalanta, m-a frapat cantitatea de gunoaie depozitata in acel balcon si, in conditiile in care ele au fost adunate acolo in timp, de unde asa – dintr-o data – nevoia de a se descotorosi de ele, fara regrete!?

Credeam ca numai batranii cu anumite probleme mentale au hobby-ul asta, de colectionari…

Update: Pentru a mai clara intelegere a contextului, pentru cei naivi ca mine – care sperau ca d-na va cobori apoi sa puna gunoiul la tomberon… nu. Nu avea de gand:

Au, ma dooooooooare!

Mi-a fost mereu frica de dentist, aproape ca de moarte si undeva la egalitate cu oroarea de insecte.

Nu stiu de unde mi se trage, cert e ca nu-mi amintesc sa ma fi asezat vreodata cu placere pe scaunul stomatologului.  Pana acum n-am avut complicatii foarte mari (daca e sa ma compar cu grozaviile istorisite de altii) si nici n-am neglijat  aspectele legate de sanatatea si igiena dentara, la nesfarsit. Pur si simplu n-am putut niciodata sa merg de buna-voie la dentist, pana n-am simtit ca pic de pe picioare din cauza unor dureri, ce ma chinuiau de zile intregi. Evident, lasand sa se agraveze cate o problema, trebuia sa ma astept la ce e mai rau, odata urcata pe scaun. Ceea ce s-a si intamplat mereu. Plus ca am avut si niste evenimente acute, pentru care nu sunt vinovata cu nimic, dar care ar traumatiza pe oricare dintre voi.

Mai tarziu, o doctorita mi-a explicat ca ma aflu intr-un cerc vicios: cu cat imi e mai teama, cu atat organismul secreta o cantitate mai mare din nu-stiu-care hormon, care apoi altereaza afectul anesteziei, facand-o sa “nu prinda”, iar pe mine sa ma doara orice interventie aproape ca “pe viu”. Odata scapata, am ramas de fiecare data cu trauma ca totul e extrem de dureros si neplacut,  indiferent de cat e de puternica anestezia… iar data urmatoare am mers si mai ingrozita, m-a durut si mai tare… si tot asa.

Am ajuns sa-mi plombez simple carii de suprafata, cu 2 diazepamuri luate inainte si  apoi cu anestezia propriu-zisa… fara sa ma mai doara, intradevar, dar si fara sa-mi scada disconfortul si oroarea cu nimic. Plus ca orice interventie a devenit din ce in ce mai anevoioasa si consumatoare de timp, din cauza crizelor de plans continue, pentru care trebuie mereu sa ne oprim la cateva minute, ca sa ma pot linisti, sa nu ma inec si sa pot respira din nou omeneste. Hainele de pe mine, fie vara fie iarna, sunt ude leoarca la final, parul imi e ud si el cu totul, iar scaunul arata de parca s-ar fi turnat o galeata de apa pe el.

Nu cred ca problema acesta, devenita clar psihologica, va trece vreodata de la sine. Si nu stiu ce sa fac sa o combat. Maine ma asteapta o rezectie, amanata zilnic de mai bine de un an, despre care am auzit si citit numai de rau, astfel incat sunt mai infricosata ca niciodata de ceea ce va urma. Daca nu mai aveti nicio veste de la mine zilele viitoare… plangeti-ma, caci am murit. De groaza.

Baba-Cloanta exista!

Ea traieste in Bucuresti – Drumul Taberei si se numeste SPIREA ECATERINA, “D-na Katy” pentru cei care o cunosc. Isi petrece ziua sub acoperire de bona, ingrijind copii pe care – stim din povesti – ii uraste si-i dispretuieste, incercand in permanenta sa le faca rau. Iar noptile viseaza ranjind diabolic, inventand noi si noi pedepse pentru acesti copii…. sau altii ce-i vor trece prin maini, la un moment dat.

Mai multe despre profilul ei psihologic veti gasi aici:

Nu trebuie sa fii mama, ca sa te revolte o asemena atitudine a unei persoane pe care o platesti sa-ti creasca si sa-ti ingrijeasca copiii cat mai bine,  in lipsa ta!

Din informatiile citite, am inteles  ca mamica in cauza si-a filmat bona, timp de mai multe ore, avand dovezi clare cum acesta a agresat copiii in permanenta, bruscandu-i, vorbindu-le urat si lovindu-i de mai multe ori. Daca mama a facut acest gest (filmarea cu camera ascunsa) dintr-o intuitie anume, din neincredere fata de prezenta in casa a unei persoane straine pe care voia s-o verifice sau, mai rau, din anumite semnale primite la copii… e irelevant in acest punct. Orice copil poate fi rau, neascultator, chiar isteric la un moment dat… insa, chiar daca simti ca te scoate din minti, “corectiile” ar trebui sa fie blande, verbale si cu valoare educativa, nu punitive si in niciun caz aplicate in acest fel rau si neomenesc!

Sper din suflet ca lucrurile nu vor ramane asa, mama in cauza adresandu-se deja politiei, cu o plangere scrisa. Este important, insa, ca informatia sa circule cat mai mult, pentru a ajunge la cat mai multi parinti in pericol s-o angajeze vreodata pe acesta femeie pentru copiii lor. De aceea va rog transmiteti acest mesaj mamicilor pe care le cunoasteti, fie ele din Bucuresti sau alte locuri… lumea e mica si fiecare cerc se inchide intr-un punct.

Ca ea sunt, probabil, atatea altele… Atentie, deci, la cei carora le incredintati cresterea propriilor copii!

Top 10 – Lucruri ce-mi displac (III)

Penultima parte a acestui top al “urii si frustrarii”.

Nu insa si sfarsitul clasamentului personal al lucrurilor ce-mi displac… printre multe altele.

7. Oamenii care nu-si fac timp. I used to have a lot of friends… socializam in stanga si in dreapta, ca abia imi ajungea timpul liber sa-l impart intre atatea cunostinte. Insa am observat, odata mutata din orasul natal, ca multi din “prietenii” mei au uitat cu desavarsire sa se preocupe de soarta mea. O vreme m-am simtit datoare sa mentin relatiile de amicitie prin telefoane periodice, prin mailuri de “ce mai faci?”, prin abordari pe messenger etc. Apoi am obosit, constatand ca  – daca nu faceam eu primul pas – unii “prieteni” nu m-au cautat niciodata. Nu m-au sunat, nu mi-au scris, nu m-au apelat luni intregi. Iar apoi, dintr-o data, intersectandu-ne, am primit reprosul: “N-ai mai dat niciun semn de viata de atata vreme!” … Wtf, dar tu?! “Aaaa, eu m-am tot luat cu cele zilnice si… stii cum e… n-am mai apucat sa te caut…” Exista vreo lege nescrisa care sa oblige doar una dintre parti sa faca “eforturi” de mentinere a uneii prietenii, de obicei cea plecata pe alte meleaguri? Si mai ales: chiar asa ocupati suntem, incat sa nu reusim la finalul unei zile, in timp ce  – sa zicem – stam pe wc, sa dam cate un telefon cuiva? Avem vieti chiar atat de pline, incat sa nu reusim cu lunile sa ne rupem din “cele zilnice” ca sa vizitam un prieten? Nu mai cred de multa vreme in scuza patetica “n-am avut timp”, atunci cand e vorba sa te vezi / auzi cu cineva apropiat. Putem vedea cu totii dincolo de acest argument. Si da, nu-i obligatoriu sa fim prieteni, daca s-a schimbat conjunctura in care obisnuiam sa socialziam; nu se termina lumea pierzand o cunostinta.  Dar mai bine asa, decat sa inlocuim mereu adevarata explicatie “n-am mai considerat important sa te caut” cu penibila “n-am avut timp sa te sun”… Stiu, nu spunem nicicare acest lucru, incercand sa mentinem o situatie de convenienta care, oricum, nu mai are nicio valoare in acel punct. Aceiasi oameni sunt cei care spun “n-am avut timp” intr-o multime de situatii banale… incat nu pot sa nu ma intreb: ce anume va mananca tot timpul, oameni buni?!

8. Filmele de groaza. Sunt omul care nu s-a putut uita, de frica, nici la serialul de comedie Tales from the Cript si n-am nicio jena sa recunosc acest fapt.  Fie ca sunt cu alieni, cu monstri, cu zombies, cu creaturi sau bacterii scapate din laborator, cu morti inviati sau cu fantome, duhuri sau spirite paranormale – toate aceste filme ma inspaimanta mai ceva ca pe un copil. Si asta din cauza ca eu nu fac mare diferenta intre realitate si fictiune, pornind de la premiza ca nimic nu ne garanteaza ca ceea ce noi doar ne imaginam nu poate exista cu adevarat. Uneori ma intreb daca nu cumva tema unui film este, de fapt, rodul unei viziuni a scenaristului, consecinta unei priviri lucide intr-un viitor pe care mintea nostra nu-l poate concepe ca fiind cu potential de realitate… semne ale ceea ce va urma. Pentru mine niciun scenariu apocaliptic nu e vesel, niciun monstru sau alien nu ma face sa rad si niciun fenomen paranormal nu ma face sa ridic din umeri nepasatoare. Si da, mi-e frica de orice scena de film nerecomandata celor sub 15 ani, ma speriu si plang la faze dure, imi pun mainile la ochis si, in genere, n-am nicio curiozitate sa vizionez asemenea porcarii, care sa-mi faca apoi cosmaruri sau nopti albe.  Sunt de parere ca numai mintile bolnave pot avea o placere in a viziona “la rece” filme de acest gen… si nu inteleg rostul fortarii limitelor mentale, pentru a rezista terorii sau groazei pe care unele filme de gen ti-o inoculeaza in subconstient. Senzatii tari.

[ Puteti citi intregul top aici:

Top 10 – Lucruri ce-mi displac (I)

Top 10 – Lucruri ce-mi displac  (II)