Haideti cu mine!

Prima zi de toamnă s-a auzit, oficial, ieri. Un piţigoi ciripea undeva, între copacii din faţa blocului.  Iar cerul morocănos proteja părinteste liniştea răcoroasă a ultimei duminici calendaristice de vară. Am tras aer adânc în plămâni şi, undeva bine ascuns în spatele noxelor si emisiilor nebune de CO2, mirosea deja a toamnă.

Cu o seară în urmă avusesem o teribilă poftă de salată de vinete, ca la mama acasă. Era aproape miezul nopţii şi conduceam spre casă cu ochii în lacrimi şi stomacul chinuit şi neconsolat. Am ştiut că e toamă, am aşteptat-o întreaga noapte, apoi.

Mi-e poftă, deodată, de mirosurile toamnei mele: mi-e dor de strugurii noştri româneşti, cu bobiţe mici şi parfumate, de mustul proaspăt,  de plăcinta cu dovleac, de bruma dimineţilor şi de vinul fiert cu scorţişoară. Vreau acasă, să simt mirosul de zacuscă din bucătăria mamei, să deschid cămara şi să revăd abundenţa de borcane frumos legate cu celofan, ale copilăriei…

Mi-e dor, deodata, de răcoarea plăcută a serilor de octombrie, de mirosul de frunze arse in grămăjoare mici, de peisajele urbane ruginite de la atâta roşu tomnatec. Vreau să vină, apoi, ploile de noiembrie, lungi, mocăneşti, care sa spele oraşul de praf, să alunge insectele, să risipească aglomeraţiile urbane, ţinând oamenii la căldurică, în casele lor cu draperii mereu trase si lumină slabă de tv.

Iubesc toamna. Toamna renasc. Toamna e viaţa mea.

Toamna îmi aduce un belşug de idei, rezoluţii şi motivaţie să “lucrez” pentru îndeplinirea lor. Tot ce se face frumos, se face toamna. Toamna aceasta vă invit în casă nouă, cu gânduri proaspete şi un loc confortabil pentru fiecare, pe terasa gândurilor mele. Vă invit să stăm de vorba sau doar să ne relaxăm, înveliţi în pături moi şi calde, privind – spectatori pasivi – jocul urban ce se desfăşoară pretutindeni în jurul nostru, oriunde am fi.

Bine aţi venit, oameni frumoşi şi dragi!

♥ ♥ ♥

Click pe imagine pentru a intra in noul meu spatiu virtual:

In offline

N-am dezertat, insa alerg alerg alerg! si apoi dorm, dorm, dorm! Of.

“TO DO List”-ul de care povesteam nu demult pare sa aiba gene de cameleon, pentru ca in fiecare zi capata alte dimensiuni si culori. Si ma lupt cu el, de ceva vreme, privind cu coada ochiului catre linia de dincolo de orizont, catre locul si timpul acela cand toate se vor aseza, cand va fi din nou liniste si toamna atat de draga mie va aseza toate lucrurile la locul lor.

Vestea buna este ca, daca nu-mi pierd toti cititorii intre timp, in curand voi iesi la rampa cu o surpriza, o noua infatisare, mult mai pe placul meu si sper ca si al vostru… stay tuned!

Diverse forme de agresiune

Povestea bonei care isi agresa copiii lasati in grija a starnit un imens scandal mediatic, diferentele de opinii dintre comentatori fiind surprinzatoare si deloc  tolerante vis-a-vis de acest delicat subiect al abuzurilor asupra copiilor. Lasand la o parte incidentul in sine – despre care altii au scris deja suficient,  o mare parte din parinti au insistat ca absolut orice forma de violenta asupra copilului este condamnabila: in egala masura abuzurile unei bone, “o simpla urecheala” parinteasca sau o palma data peste pampers, de o mama ajunsa la limita rabdarii cu copilul ei. Am citit o multime de comentarii inversunate, care sustineau cu tarie ca orice parinte care isi urecheaza copilul sau il palmuieste ocazional la fund este un agresor, ca orice metoda de educatie sau disciplina care impune o “corectie” fizica – fie ea cat de blanda – este un grav abuz asupra copilului, o grava forma de agresiune a acestuia… si ca asemenea practici barbare sunt de netolerat.

Pentru o mai clara intelegere, sa consultam DEX-ul:

AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s.m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.
Sursa: DEX ‘98

AGRESÓR adj., s. atacator, cotropitor, invadator, năvălitor. (Armată ~oare.)
Sursa: Sinonime

AGRESIÚNE s. f. 1. atac brutal neprovocat. ♢ folosire a forței armate de către un stat sau o coaliție de state împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței politice a unui alt stat. 2. atac asupra persoanelor sau bunurilor. 3. acțiune exterioară care primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu. (< fr. agression, lat. aggressio)
Sursa: MDN

Eu provin dintr-o familie larga in care, departe de a ne agresa, parintii ne-au educat atat cu vorba buna, cat si cu cate o  “smotoceala” mai mult sau mai putin meritata, mai rar sau mai des. Crescuta asa, as fi ipoctita sa spun ca eu nu-mi voi urechea niciodata copilul. As vrea sa-i pot oferi o educatie frumoasa, fara sa apelez vreodata la asemenea “metode disciplinare”, insa ma indoiesc ca voi reusi sa trec cu nervii tari peste fiecare situatie in care voi fi scoasa din minti… Cati dintre noi n-am crescut, oare, la fel?! Dar nu asta e important.

Este important, in opinia mea, ca atunci cand adoptam o atitudine extrema, indiferent de polaritatea ei, sa nu pierdem in vedere ca exista multiple forme de agresiune asupra fiintei umane: exista agresiune din partea altor indivizi si exista agresiune din partea mediului, in unele cazuri cel putin la fel de violenta ca si prima. Daca noi, ca adulti, resimtitm uneori atat de puternic acest lucru, sa ne imaginam intensitatea cu care agresiunea este perceputa de copii, fie ea verbala, fizica, psihica sau de orice alta natura.

Eu, ca adult, ma simt agresata in piete, pe strazi, in mijloace de transport in comun mereu pline-ochi, murdare si pline de mirosuri, in spatii aglomerate, fie ele magazine, cluburi etc… Intalnesc zilnic oameni care emana agresivitate prin intreaga lor atitudine, care te imping fara macar a spune “pardon!”, care te imbrancesc in graba lor, ca si cum nici n-ai exista…

Mai mult de atat:  zgomotul continuu al traficului, claxoanele, franele cu scartaituri care ma paralizeaza, masinile mari, industriale – care n-au ce cauta in interiorul orasului!, sirenele omniprezente ale ambulantelor, accidentele zilnice… toata aceasta poluare fonica constituie un tip de agresiune pe care eu as da-o bucuroasa, la schimb, pe o palma in fiecare dinineata, doar ca apoi sa am parte de o zi placuta si linistita, lipsita de stres.

Sa nu uitam, printre altele, agresiunea pe care acest mediu urban, extrem de poluat, o manifesta constant asupra organismului nostru: noxele pe care sutnem obligati sa le inspiram permanent; praful omniprezent; rezidurile chimice, apa potabila  plina de clor etc. Mi se intampla des ca, asteptand sa se faca verde la semafor, sa ma inec pur si simplu cu fumul negru si greu, de ulei ars sau motorina, al cate unei masini ce efectiv nu mai are ce cauta pe sosea. Ganditi-va ce efect au aceste noxe asupra unui copil aflat in carucior, mult mai aproape de nivelul tevilor de esapament…

Ganditi-va cat de tare obosesc aceste forme de agresiune psihicul unui copil. Nu-l veti agresa niciodata palmuindu-l la fund, dar il veti expune zilnic altor forme de agresiune carora nu le acordati nicio importanta. Este clar ca o agresiune fizica sau chiar verbala poate primejdui echilibrul psihic al unui individ (adult si cu atat mai mult copil), dar nu uitati ca agresiunile mediului pun in pericol, intr-o mult mai mare masura, integritatea acestui unic “sistem viu” numit  fiinta umana.

Pentru prima data

Multumesc Marei ca s-a gandit la mine… Am primit o leapsa pe care cu drag o completez, pentru ca ma “loveste” direct acolo unde ma “doare” cel mai tare: in copilarie.

Care a fost prima/primul…
• …mașină pe care am condus-o?
O Dacie-papuc galbena, pe vremea cand inca nu stiam nici ce inseamna cele 3 pedale de sub picioarele mele… ocazie cu care am luat din plin un card de gaste care ciuguleau linistite asfaltul  si am lasat in urma lor un nor de pene.
• …călătorie în perimetrul țării?
N-a fost vara sa nu merg cu parintii la mare… desi nu-mi amintesc, am poze in fundul gol, intre valuri, de pe vremea cand abia invatam sa merg.
• …călătorie în afara țării?
Budapesta, my love… nu demult.
• …amintire?
Eram in apartamentul bunicilor mei si toti oamenii mari radeau de mine. Stateam in picioare pe pedala masinii de cusut, ma tineam cu mainile de lateralul ei si pedalam, lasandu-ma de pe un picior pe altul… Mereu m-am gandit ca, dupa cat e de jos spatiul acela, trebuie sa fi fost taaaare-taaaare mica la momentul respectiv.
• …animal de casă?
O veverita greceasca, a vecinilor nostri – studenti greci -, de care aveam grija vara, cat ei erau plecati (ii mancam mixul special de seminte si fructe exotice ).  Apoi custodia unor papagali, vreo 3 pestisori intr-un bol… Apoi Muchi.
• …îndrăgosteală?
Eram la gradi, il chema Vlad (cred) si alerga toata ziua dupa o Ramona blonda, tunsa frantuzeste. Iar eu alergam dupa ei, bruneta, tunsa frantuzeste…
• …descoperire?
Hmmm… gaurile prizei?! cu o agrafa metalica a mamei? …
• …job?
Pe la 16-17 ani dadeam meditatii la matematica fiicelor de scoala generala ale unei cunostinte… erau prostute rau. Dar le-am salvat de la corigenta, pe bani  de tigari.
• …idol?
Michael Jackson, duh.
• …creație?
Printr-a cincea compuneam poezii impreuna cu o prietena de la bloc (prima s-a numit “Papadia”). Dar prima adevarata creatie a fost un bilet de invoire de la gradinita, pe care l-am scris tremurat cu litere mari de tipar si probabil cu multe greseli rod al cunoasterii incomplete a alfabetului, pe care educatoarele l-au pus pe seama varstei bunicului meu, in numele caruia am semnat…

Nu stiu cui sa trimit leapsa mai departe, la mine oricum ajung toate mai greu ca in alte parti si n-as vrea sa ma repet. O s-o trimit, insa, acasa: Dojo, Richie, Cartitoiule?

Fericirea sta in lucruri simple

In acesta dimineata de luni  devenita ingrozitoare prin simpla preocupare a tuturor in directia unor intamplari oribile dintr-un camin studentesc, va ofer cea mai buna motivatie pentru viata si aspectele sale pozitive: zambetul unui copil minunat.

Cheer up and enjoy life!!!

Sa aveti o saptamana minunata si, ca tema de casa, va propun urmatorul exercitiu: zambiti, macar o data, unui copil necunoscut, intalnit pe strada, intr-un magazin sau oriunde altundeva… zambiti-i in asa fel incat sa va raspunda cu un zambet inapoi.

The smile of a child… priceless!