Reprezentari mentale vs. reprezentari vizuale

Dragi (viitori) parinti ai secolului XXI,

Am trecut in seara acesta, ca si in fiecare zi, pe langa spatiul de joaca pentru copii, din Mall. M-am oprit cateva clipe sa-mi reincarc bateriile mentale, ascultand acea dragalasa galagie colectiva, anarhista si plina de energie pozitiva… care insa lipsea acum cu desavarsire.

Spatiul de joaca era aproape gol. Sa fie vestita criza de vina? Gandul acesta m-a ingrijorat profund, pentru ca a renunta la placerile oferite copilului tau mi se pare una dintre ultimele gauri ale stransului curelei (alaturi de renuntatul la abonamentul la cablu, deci implicit la meciuri si telenovele), iar eu sper sincer ca inca n-am ajuns atat de rau.

Dezamagita, am dat sa plec, facand cativa pasi in lateralul spatiului de catarat… si atunci I-AM VAZUT. Adunati cuminti la o masuta, cu mic cu mare, in jurul “animatoarei” care le arata ceva extrem de interesant pe ecranul unui calculator. Copiii priveau fascinati. Chiar si cei mici,  terminand cu o fetita care nu depasise varsta pampersului. Virusul muscase din mintea proaspata a fiecaruia dintre ei. I-am privit cateva secunde, dezolata. La distanta de numai cativa metri, o mama isi fotografia odrasla cu telefonul mobil. “Copil privind” urma sa se numeasca fotografia pe care probabil urma sa o puna screen-saver, aratand-o mandra tuturor celor intalniti in cale: “Ia uita-te, nu-i asa ca are o expresie inteligenta, pentru varsta lui? Vezi ce atent se uita la monitor  si cat de absorbit este de explicatii? Savant il fac!“

Savant da. Artist, insa, niciodata.

Pentru ceea ce va doriti de la copiii acestei generatii,  s-ar putea ca afirmatia mea sa nu mai insemne nimic. Insa, intr-o buna zi, propriul copil s-ar putea sa va judece aspru pentru sansa pe care i-ati refuzat-o, fara ca el sa fi avut putiinta de a decide acest lucru. Poate nu toti copiii vor sa devina bancheri, programatori, manageri intr-o multinationala sau politicieni cu limbaj de lemn. Nu le luati sansa de a-si descoperi adevarata vocatie, talentul nativ pe care poate il poarta cu ei, nedescoperit.

Exista un studiu relevant in acest sens, pe baza caruia s-a dezvoltat o intreaga teorie a psihologiei copilului, apreciata de teoreticieni insa mai putin populara printre parinti, care spune asa:

Nu lasati copilul la tv, inainte de a invata sa scrie si sa citeasca.

Pe scurt, scrisul si cititul joaca un rol esential in dezvoltatea reprezentarilor mentale, la copil. Alfabetul, ca si insiruire de simboluri abstracte, formeaza prin alaturare lanturi de litere cu anumite semnificatii. Aceste semnificatii genereaza, prin conexiune, reprezentari mentale ale notiunilor respective. Cum spunea un analist, este ceea ce face ca atunci cand citim Anna Karenina sa “vedem in minte” trenul venind si plecand, sa o “vedem” pe Anna pe peron etc.

Odata expus insa la reprezentari vizuale (tv, calculator), creierul isi diminueaza la minim capacitatea de a genera reprezentari mentale, ajungand pana la totala incapacitate de a genera aceste reprezentari, corelata cu o expunere vizuala prelungita la maxim. De ce? Pentru ca acel burete care absoarbe, la varsta copilariei, tot ce i se da, creierul adica, primeste imaginile “de-a gata”, ne-mai fiind nevoit sa realizeze alte reprezentari mentale, prin transformarea unor concepte abstracte in imagini.

Cele doua tipuri de reprezentari, din acest punct de vedere antagonice, joaca un rol vital in dezvoltarea cognitiva a copilului. Prin urmare, copilul expus de mic la programe tv, desene animate, iar ulterior la filme si jocuri pe calculator, vor fi incapabili de a mai opera cu reprezentari mentale. Acestor viitori adulti, imaginatia si priectiile mentale le vor fi cu desavarsire straine, devenind incapabili de a percepe diferitele forme de arta, de a parcurge lecturi literare, de a vizualiza in minte chipul unei persoane, de a opera cu  diverse imagini mentale etc.

De aceea, specialistii recomanda cu strictete respectarea celor doua etape de dezovoltare: prima data cea mentala, care nu se mai poate dezvolta daca inaintea sa se produce expunerea prelungita la imagini vizuale.Potrivit acestor cercetatori, varsta minima de familiarizare a copilului cu televizorul este de 8-10 ani, dupa deprinderea scrisului si cititului, iar expunerea la calculator nu trebuie sa se faca mai devreme de 14 ani.

Nu este neaparat un lucru benefic pentru dezvoltarea mentala a copilului, asa cum credeati, faptul ca la numai 1 an stie sa aprinda tv-ul – apasand pe butonul corect al telecomenzii, si cu atat mai mult faptul ca sta cuminte si se uita la desene animate ore intregi. Chiar daca nu aveti incredere in aceasta teorie si credeti ca un copil care nu stie sa foloseasca calculatorul la varsta de 14 ani va fi perceput social ca fiind “intarziat”, diminuandu-si drastic sansele  de competivitate scolara cu ceilalti colegi, amintiti-va cat de usor invata copiii, acest lucru ajutandu-i se recupereze rapid deficitul de informatie, procesul de invatare avand loc natural si intr-un moment in care copilul dispune de fondul mental necesar perceptiei corecte a notiunilor cu care va opera. Daca la 2 ani copilul poate invata sa-si porneasca jocul preferat pe calculator, memorand mecanic pasii pe care trebuie sa-i urmeze, la 14 ani acesta este pregatit mental, capabil sa inteleaga logic succesiunea de pasi, formandu-si anumite deprinderi specifice, implicand in acest proces mecanismele gandirii.

Cititi povesti copilului, in locul vizionarii desenelor animate. Lasati-l sa-si dezvolte imaginatia, sa-si proiecteze mental imaginea personajelor, a decorurilor, a actiunii… Abia dupa ce i-ati citit o pagina, sau un paragraf, aratati-i imaginea, lasandu-i astfel timp sa-si antreneze mintea, sa poata face comparatii intre ceea ce-si reprezentase mental si ceea ce i se infatiseaza, ulterior, in plan vizual. Daca nu aveti timp, lasati-l sa asculte inregistrari audio ale povestilor: cd-uri, casete, chiar discurile vechi ale copilariei noastre… Incurajati-l apoi sa deseneze scene sau personaje din povestea ascultata, iar mai tarziu sa scrie mici caracterizari ale personajelor, asa cum le-a perceput mental. Incurajati-l, de asemenea, pe parcursul intregii copilarii si al adolescentei, sa citeasca cat mai multe carti, sa tina un jurnal,  sa-si noteze intamplarile de peste zi, pentru a-si exersa in permanenta  acesta abilitate de a opera cu imagini mentale. Va va multumi mai tarziu.

Pentru mai multe explicatii legate de acesta teorie va invit la o documentare mai ampla, inclusiv de pe internet. Copilul vostru merita sa investiti cateva ore de studiu si lectura, pentru binele sau.

Mai multi copii dajtepti!

Cine n-a avut “sansa” de a viziona filmul Idiocracy, ar putea sa-si sacrifice 15 minute din pretiosul timp liber aruncand o privire doar la partea de inceput a acestui film. Ideea e foarte simpla: viitorul omenirii, la care putini ne gandim, poate arata si altfel decat in filmele S.F., adica s-ar putea sa nu ne indreptam tocmai catre progres si tehnologii avansate ci, mai degraba, catre starea de tampire generala a populatiei, pe masura ce noi si noi generatii de “saraci cu duhul” se vor naste din parintii lor campioni. Bun, asta se presupune ca se va intampla cu americanii, pentru a face scenariul mai plauzibil si mai aproape de adevar, insa nici noi – romanii de toate culorile – nu suntem foarte departe de acest viitor inerent.

Se da o paralela: in timp ce un cuplu de intelectuali amana continuu momentul procrearii unui copil, din considerente financiare, profesionale, de cariera, iar in final de sanatate, sterilitate si chiar deces al unuia dintre soti, un alt cuplu – cu IQ indoielnic, dupa cum tin sa precizeze producatorii – se inmulteste la termen fix, intre doua beri si o harjoneala in spatele rulotei. Pe o scara de 1:1, raportat la populatia unei tari, immultirea excesiva a categoriei cu IQ scazut corelata cu nasterea a tot mai putini bebelusi din parinti cu IQ ridicat, conduce in timp la scaderea IQ-lui intregii populatii, astfel ca in cateva sute de ani vom fi cu totii retardati mental (binenteles, la vremea aceea, conceptul in sine devenind o stare de normalitate).

Si acum sa aruncam o privire in ograda nostra: eu fac parte din acele  20% dintre femei care au un venit salarial situat peste nivelul salariului mediu pe economie. Totusi, nefiind in “Top 500 femei de succes ale Romaniei,” deci situandu-ma doar undeva in mijlocul caldut si confortabil al paturii celor cu studii superioare si care presteaza o munca calificata, nu-mi da mana sa-mi implinesc visul de a face un bebe atata vreme cat cei 800 lei (ai mei si ai copilului) nu ne-ar ajunge nici macar sa achitam rata unui credit ipotecar (pentru ca, nu-i asa, avem nevoie sa locuim si noi undeva). Si atunci stau pe tusa, inpreuna cu marea majoritatea a celor 20% dintre femeile mentionate. Timp in care contribui la stat, la toate fondurile  sale posibile (pensii, sanatare, asigurari sociale si care or mai fi) cu sume net superioare celorlalte 80% dintre femei, mai putin privilegiate. Ma astept astfel ca atunci cand, la randul meu, am nevoie de sprijin din partea statului, sa primesc acest ajutor raportat la contributia mea anteriaora, dupa un principiu clar de bun-simt: dai mai mult, primesti mai mult. Realitatea insa, desi mascata in  straie democratice, este mai mult haiduceasca, dupa cum stim: celor care fac copiii ca si slujba alternativa, sau ca modalitate de subzistenta, statul le ofera 800 lei, reprezentand chiar mai mult decat nivelul lor sararial, incurajand astfel prostimea sa faca copii pe banda rulanta: “n-ai din ce trai?! salariul de muncitoare  intr-o fabrica automatizata nu te mai satisface?! fa un copil!”. Apoi neglijeaza-l, abandoneaza-l la TV sau la calculator, abuzeaza-l fizic si psihic dupa modelul educational pe care l-ai interiorizat de la parintii tai si-l perpetuezi cu brio generatiei urmatoare. Ce conteaza ca n-ai nici cea mai mica notiune de psihologia copilului, de atasament? parinte-copil, fundamental pentru dezvoltarea sa! Un copil este un dar, un miracol pentru fiecare dintre noi si ar fi pacat sa nu profitam de sansa de a-l face, mai ales cand statul te recompenseaza cu “atatia” bani! Iar pe mine ma pedepseste, furandu-mi din ceea ce mi se cuvine, din ceea ce am fost fortatata atatia ani sa dau, fara a primi nimic in schimb, decat umilinta de a amana sa fac un copil din considerente materiale. Veti spune: bun, atunci cum poate o mama saraca sa-si creasca copilul din acei bani, si tu nu poti?! De ce ar fi copilul tau mai cu mot?! Nu stiu. Pur si simplu doresc sa ofer copilului meu mai mult de la viata: nu mai multe dulciuri sau hainute mai scumpe, ci doar mai multe sanse de dezvoltare emotionala si cognitiva, pentru ca simplul fapt ca te dezvolti biped, ca inveti sa te imbraci si sa mananci singur, ca inveti sa injuri, sa descojesti seminte, sa te uiti la meciuri si sa-ti bati nevasta, nu te face OM.

[Pentru a nu fi inteleasa gresit, respect fiecare femeie care munceste, la fel cum respect fiecare meserie  cinstita si inteleg ca recompensarea acestei munci este raportata la nivelul de calificare proferionala, precum si la natura muncii in sine, deci nu toti castigam la fel.  Totodata, sustin si salut aducerea pe lume a unui copil in sanul fiecarei familii, oricat de modesta ar fi, atata vreme cat acel copil este dorit pentru a desavarsi cuplul, pentru a aduce motivatie, speranta si fericire, si nu doar pentru ca "asa-i normal". Iar daca n-ai cu ce, nu fa copii, pentru numele lui Dumnezeu! De ce sunt eu obligata sa platesc pentru domnia si prostia ta?!]

Astfel ca am primit cu sufletul la gura si mare emotie vestea aprobarii noii legi a indemnizatiei  pentru cresterea copilului. Asteptam clipa acesta de mai bine de un an, de cand semnasem – gest marunt – petitia privind majorarea indemnizatiei de mama de la 600 lei la 85% din salar… Nu s-a mai intamplat nimic de atunci, dar nu uitasem. Speram, asteptam un miracol care iata, acum s-a intamplat totusi si pentru noi. Nu-mi pasa ca scopul acestui demers este social sau pur electoral, nu-mi pasa ca desi initial a fost respins, ulterior proiectul de lege a fost aprobat de aceiasi oameni, in prag electoral, cu o majoritate covarsitoare de  171 de voturi „pentru” şi două abţineri… aceste aspecte de natura politica nu ma afecteaza cu nimic. Rezultatul insa, faptul ca voi avea sansa de a face un copil si de a-i oferi inca de la nastere o altfel de stabilitate financiara (necesara in primul rand mie, ca sa i-o pot oferi apoi lui), ma priveste si ma fericeste direct. Vreau sa fac un copil pentru a-i fi mama, pentru a fi langa el cat mai mult timp posibil, pentru a-i oferi afectiune, dragoste, securitate si pentru a-l ajuta astfel sa se dezvolte armonios. Utopie pentru multi, stiu.

Iata, in final, parerea unei mamici exprimata la comentariile unui articol gasit pe net: “Personal, nu mi se pare o idee buna sa se incurajeze statul acasa… as prefera o cresa decenta in locul unui salariu “de casnica”. Un copil creste mult mai bine inconjurat de alti copii si sub supraveghere profesionala decat in bratele mamei / tatalui pana la 2 ani. As da bucuroasa diferenta dintre cei 600 de lei anteriori si cat as primi acum ca sa-mi trimit copilul intr-o institutie de educatie decenta.” Dumnezeule, cat de tare ne-ai lasat sa ne dezumanizam?! Acestei mame nu pot decat s a-i reamintesc sloganul unei mai vechi campanii sociale romanesti: Casa de copii nu e acasa, Doamna! Chiar daca dai pe ea bani grei!

Multumesc, Lavinia Sandru, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si forta, atata cata bucurie si speranta ai adus femeilor acestei tari. You have made my day.

Sa ne dea Dumnezeu sa fie mai mult decat o amageala electorala, care sa se impoticneasca  din cauza metodologiei de aplicare imediat dupa alegeri sa nu mai vada lumina zilei in Monitorul Oficial.

Pregatiri de Iepuras

Weekendul acesta era (pre)destinat curateniei “generale”, cum i se zice prin anumite parti. Casa nostra e vraiste. Mizerie plus dezordine plus semne clare de neglijenta in locuri vizibile, acolo unde nu numai germenii pot ajunge!

Prin urmare, am gasit de facut orice altceva.

Marele merit al acestei zile este ca l-am intinerit pe Dragos cu 10 ani. Sau cu o femeie mai putin. Toata mandria lui de par grizonat la nici 34 de ani s-a dus pe apa calda a chiuvetei. In loc am adus o mandrete de Palette 600 Light Brown. It’s not gay at all, it’s just LOVE… Radeti, radeti, dar cateva zile nu-l las pe mess sa-l ironizeze nimeni! Nimeni nu-si baga picioarele in munca mea de lamurire de aproape 6 luni!

Pe de alta parte, cand ai o zi libera si “materiale”… Am I the cutest Easter Bunny or what?!

+ 5 ore de munca =

Mai exista povesti!

Da, Marie Jeanne, mai exista povesti! … chiar si daca m-ai trezi noaptea din somn, ti-as raspunde acelasi lucru. Iar daca se termina toate povestile din lume, cauta-ma…. am acasa o biblioteca plina cu carti pentru copii! Mi le-au citit ai mei seara, inainte de culcare, le-am recitit cu drag in primii ani de scoala si apoi, mai tarziu, de cate ori simteam nevoia sa ma rup de problemele mele adolescentine si sa ma intorc la dulcea vreme a copilariei… Chiar si acum, uneori, ma opresc in fata unui stand de carti pentru copiii si citesc minute intregi, ma uit la ilustratii, la hartia lucioasa si atat de frumos colorata… si ma incanta ca pe un copil!

Pe langa toate aceste povesti mai sunt multe altele, inca nescrise… Ele asteapta in copilul din noi…. asteapta o clipa de inspiratie si mai ales de curaj, asteapta un creion, o hartie si cateva momente de liniste, pentru a ajunge, din mintea noastra, la ceilalti. Nu putem esua in acesta misiune atat de minunata, pentru ca fiecare poveste, oricat de simpla, are farmecul ei… Totul e sa o facem, sa ne lasam purtati pe acest taram magic, sa acceptam provocarea si sa mizam pe forta mintii, dar mai ales a sufletului nostru, de a crea o poveste pentru cei mici. Copiii din noi, copiii nostri si toti ceilalti copii au nevoie de povesti, asa cum au nevoie de dragoste si protectie!

Mai mult de atat, sunt sigura ca fiecare dintre noi are inchisa undeva, intr-un coltisor al sufletului, o poveste pe care n-a auzit-o niciodata… Sau poate ca inainte de a inchide ochii obisnuiam sa ne imaginam un alt final, mai frumos, al povestilor pe care le ascultam… Chiar si asa se poate naste o alta poveste! Poate ca ne-am dorit ca bunicuta Scufitei Rosii sa nu ajunga in burta lupului, poate ca tot lupul cel rau ar fi trebuit sa nu-i manance pe iedutii caprei, poate ca Alba ca Zapada n-ar fi trebuit sa se inece cu marul si nici Pinochio sa ajunga in burta balenei… Toate acestea, desi le-am alungat de atatia ani din gandurile noastre, se pot intampla acum, atat de simplu… Aceste intamplari pot deveni minunate, laolalta cu altele inca nescrise, atata vreme cat ele se petrec in imaginatia noastra.

Va provoc, fiti copii, fiti fericiti!

Blog cu retete disociate

Ne disociem de a fi pufosi, “rotund” nu este o forma pentru noi! Un melanj de retete disociate vor fi de ajutor tuturor celor care urmeaza prescriptiile dietei disociate.

Ieri s-a nascut, la ideea unei bune prietene, un nou blog, care va creste mare cu ajutorul si contributia directa a tuturor celor interesati de dieta Montignac si, in genere, de alimentatia disociata, cu mari beneficii asupra sanatatii si tonusului zilnic.

Cum si eu sunt la dieta de doua saptamani si, pentru prima oara in viata, resimt efecte benefice si rezultate motivante cu ajutorul prietenului nostru Monti, subscriu cu mare bucurie la organizarea acestui “retetar” disociat.

Revin curand cu cateva detalii referitoare la dieta Montignac, pana atunci va invit pe toti, cu mic cu mare, cu grasi cu slabi, cu sanatosi si cu bolnavi, sa savurati retetele pe care noi le vom (re)inventa aici. Va asigur ca sunt delicioase!