Prima zi de toamnă s-a auzit, oficial, ieri. Un piţigoi ciripea undeva, între copacii din faţa blocului.  Iar cerul morocănos proteja părinteste liniştea răcoroasă a ultimei duminici calendaristice de vară. Am tras aer adânc în plămâni şi, undeva bine ascuns în spatele noxelor si emisiilor nebune de CO2, mirosea deja a toamnă.

Cu o seară în urmă avusesem o teribilă poftă de salată de vinete, ca la mama acasă. Era aproape miezul nopţii şi conduceam spre casă cu ochii în lacrimi şi stomacul chinuit şi neconsolat. Am ştiut că e toamă, am aşteptat-o întreaga noapte, apoi.

Mi-e poftă, deodată, de mirosurile toamnei mele: mi-e dor de strugurii noştri româneşti, cu bobiţe mici şi parfumate, de mustul proaspăt,  de plăcinta cu dovleac, de bruma dimineţilor şi de vinul fiert cu scorţişoară. Vreau acasă, să simt mirosul de zacuscă din bucătăria mamei, să deschid cămara şi să revăd abundenţa de borcane frumos legate cu celofan, ale copilăriei…

Mi-e dor, deodata, de răcoarea plăcută a serilor de octombrie, de mirosul de frunze arse in grămăjoare mici, de peisajele urbane ruginite de la atâta roşu tomnatec. Vreau să vină, apoi, ploile de noiembrie, lungi, mocăneşti, care sa spele oraşul de praf, să alunge insectele, să risipească aglomeraţiile urbane, ţinând oamenii la căldurică, în casele lor cu draperii mereu trase si lumină slabă de tv.

Iubesc toamna. Toamna renasc. Toamna e viaţa mea.

Toamna îmi aduce un belşug de idei, rezoluţii şi motivaţie să “lucrez” pentru îndeplinirea lor. Tot ce se face frumos, se face toamna. Toamna aceasta vă invit în casă nouă, cu gânduri proaspete şi un loc confortabil pentru fiecare, pe terasa gândurilor mele. Vă invit să stăm de vorba sau doar să ne relaxăm, înveliţi în pături moi şi calde, privind – spectatori pasivi – jocul urban ce se desfăşoară pretutindeni în jurul nostru, oriunde am fi.

Bine aţi venit, oameni frumoşi şi dragi!

♥ ♥ ♥

Click pe imagine pentru a intra in noul meu spatiu virtual:

Presedintele Braziliei :

In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie. Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual):

In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigarea, a pufait fumul in aer si a spus: ‘Doamne, asta e pentru tine.’ A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic

Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul. El a raspuns cu un ton ironic: ‘Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda’. Cred ca stiti cu totii ce a urmat.

Marilyn Monroe (Actrita)

A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol. Acesta a declarat ca Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat: ‘N-am nevoie de Iisus al tau’. O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.

Bon Scott (Cantaret)

Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea: ‘Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern’.  Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.

Campinas (in 2005)

In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in drum, o alta prietena…. Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina: ‘Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.’  Aceasta a raspuns: ‘Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ….e deja plin. ‘ Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era intact. Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un cart on de oua, iar ouale erau toate intregi.

Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica ) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

Multi alti oameni importanti au uitat ca nu exista nici un alt nume caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele lui Iisus. Multi dintre acestia au murit, numai Isus a murit si a inviat si este viu.

‘Iisus’

PS: daca ar fi fost o gluma, ai fi trims-o tuturor. Ai curajul sa trimiti acest mesaj ? Eu mi-am indeplinit menirea, a spus Iisus: ‘daca iti este rusine cu mine, si mie imi va fi rusine cu tine in fata Tatalui meu.’

Tu esti prietenul nr 8 caruia i-am trimis mesajul in 8 secunde. Eu nu voi intrerupe lantul! Mi s-a spus ca acest lucru functioneaza !!!! Episcopul T.D. Jakes.

‘Rugaciunea de 8 secunde.’ Repetati aceasta rugaciune si veti vedea cum raspunde Domnul !

‘Doamne, Te iubesc si am nevoie de Tine, vino in inima mea, binecuvanteaza-ma, binecuvanteaza-mi familia, pe prieteni, binecuvanteaza-mi casa si prietenii, in numele Lui Iisus. Amin.’

Trimite mesajul la 8 persoane (cu exceptia ta si a mea). Te vei bucura de un miracol, maine . Sper sa nu ignori mesajul, ci sa il lasi pe Dumnezeu sa te binecuvinteze.

This is fucking retarded! You people are fucking retarded!

Am lasat niste ore sa treaca intre citirea textului si decizia de a acorda atentie si cuvinte acestui subiect, care m-a scos din minti intr-un mod cum nu mi s-a mai intamplat de muuuuuuuuuuuuuulta muuuuuuuuuuuuuuuuuuulta vreme. Las nescrise si gandurile personale vis-a-vis de circulatia acestui mesaj, de expeditorii ei, de creierul mai mic decat o nuca al celor care au compus acesta mizerie mizand tocmai pe ______________ (ma autocenzurez) celor care vor da mai departe acest CACAT.

Si trec la cateva observatii finale, logice si obiective:

1. Dupa cum bine scria pe un afis de pe usa unei biserici: “Dumnezeu comunica cu noi in nenumarate feluri, insa putin probabil sa ne sune pe telefoanele mobile si sa ne trimita sms-uri. Asa ca  va rugam inchideti-va telefoanele in interiorul bisericii.” , va rog dati-mi dreptul sa ma indoiesc ca Isus ne-a trimis un email, intre doua mantuiri si-un bilant contabil de sfarsit de trimestru.

2. Zilele trecute ma miram de ce Vaticanul mentionase, intr-un comunicat de presa oarecare, ca Biserica Catolica are 3 mari “dusmani” care nu vor intra sub umbrela sa ocrotitoare nici cu o mie de canoane: masonii, nazistii si Martorii lui Iehova. Acum nu ma mai mir decat de primele doua.

3. Chintesenta credintei in Dumnezeu este sa intelegi ca ti se da libertatea sa alegi daca sa crezi sau nu in El, in vreuna din variile sale forme de manifestare (religii). Abc-ul oricarei religii crestine ne invata ca Dumnezeu / Isus iarta, iubeste, mantuieste. N-am citit si n-am auzit inca niciunde cum ca m-ar ucide in termen de cateva zile, daca nu ader in 8 secunde la vreuna din sectele ce fac umbra degeaba in numele Lui. Dimpotriva, credeam ca ne iubeste si ne asteapta la El chiar si in ceasul al doisprezecelea, secretul fiind sa intelegem doar ca El exista, sa-L acceptam si sa-L lasam sa ne ierte pacatele atunci cand simtim ca avem nevoie de ajutorul lui! Smecheria este sa-ti doresti tu sa aderi la Cuvantul Lui, nu sa te oblige El, sub amenintarea cu moartea… nu suna mai bine lucrurile asa?!

4. Nu cred ca Isus te ucide brusc pentru ca esti bisexual, fumezi, asculti muzica, nu crezi in orice individ ciudat ce-ti bate la usa in numele Lui, ai incredere in munca ta, nu poti digera o versiune a Bibliei,  iti pui intrebari, iti doresti putere  de munca sau doar te urci in masina cu prietenii tai cu rele moravuri. Toti murim la un moment dat.

Este cel mai prost si neinspirat exemplu compozitional citit vreodata, cu pilde catre o viata mai “curata”. Este textul care m-ar face oricand, cu dezgust supraomenesc si  fara niciun regret, sa ma “leapad” de asemenea Dumnezei intr-o clipa. Este o insulta personala, pe care nu o pot interpreta altfel din partea persoanelor ce se obosesc sa trimita mai departe asemenea vome, fie ca o fac de teama de a nu muri la randul lor in 5 zile si 17 minute,  fie ca o fac ca maimutele,  adica mecanic, fara a analiza 1 secunda macar continutul mizerabil al unui text de acest fel.

5. Erezia, falsul, inducerea in eroare, convertirea fortata, amenintarea cu moartea etc. sunt insa pacate mult mai grave in ziua Judecatii de Apoi. La fel prostia crasa si ignoranta.

Nu vad niciun pic de fair-play in acest comert cu Dumnezei. Vii sa-mi vinzi ceva, desi stii ca eu posed intr-un fel sau altul acel lucru.  Intri cu forta in casa mea, in viata mea, imi irosesti gratuit timpul, eu iti fac totusi favoarea sa te ascult, iti spun apoi ca nu ma intereseaza marfa ta, iar tu incerci sa ma obligi sa inghit rahatul tau cu forta, insultandu-mi inteligenta si capacitatea de a lua decizii dupa propria mea vointa? Ma ameninti cu moartea si apoi ma ucizi  doar pentru ca nu m-a convins discursul tau?!

6. Din punctul meu de vedere, profilul psihologic al acestui Isus care ne-a scris  aceste minunate randuri este cel al unui criminal in serie, care ucide nefiind in stare sa infrunte gandul ca nu poate dicta alegerile oamenilor, frustrat de propria sa neputiinta de a stapani lumea, un tiran vanitos, care isi disputa AUTORITATEA, care incerca sa se impuna prin teama, teroare si amenintare cu moartea, un maniaco-depresiv care acum te iubeste si te obliga sa-l iubesti inapoi, venerandu-l in rugaciuni de 8 secunde, acum te ucide pentru ca nu il iubesti destul! Un calau care iti ia viata pentru ca nu te supui unor reguli de buna purtare doar de el stiute, pentru ca ai rupt “lantul”, un monstru care viseaza la instaurarea unei noi dictaturi spirituale, “eliberata” de toate conceptele crestine fundamentale, un PSIHOPAT RETARDAT care culmea!!!! si-a gasit adepti, iata, peste tot.

Ma abtin de la alte comentarii, sunt perplexa si mai mult decat consternata sa constat cat de ingusti la minte se doveresc oamenii a fi uneori. E frustrant sa trebuiasca sa ma port cu manusi, dar ce-am in minte s-ar aseza in cuvinte mult prea grele, ce nu-si mai au rostul.

Pe viitor, va rog abtineti-va, indiferent de circumstante, sa-mi mai turnati asemenea rahat pe gat. Si scutiti-ma de  predicile credintelor voastre religiase, oricare ar fi acelea. Daca vreodata am indoieli vis-a-vis de Dumnezeul meu, daca mi se uraste cu binele si decid sa ma convertesc la asemenea mizerii, stiu unde sa va gasesc. Sunteti peste tot, ca viermii.

“Pocaiti-va ca va ia Dracu!” vorba unui predicator cu privire ratacita si senila, din centrul Timisoarei, de acum cativa ani.

“TO DO List”-ul de care povesteam nu demult pare sa aiba gene de cameleon, pentru ca in fiecare zi capata alte dimensiuni si culori. Si ma lupt cu el, de ceva vreme, privind cu coada ochiului catre linia de dincolo de orizont, catre locul si timpul acela cand toate se vor aseza, cand va fi din nou liniste si toamna atat de draga mie va aseza toate lucrurile la locul lor.

Vestea buna este ca, daca nu-mi pierd toti cititorii intre timp, in curand voi iesi la rampa cu o surpriza, o noua infatisare, mult mai pe placul meu si sper ca si al vostru… stay tuned!

Pentru o mai clara intelegere, sa consultam DEX-ul:

AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s.m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.
Sursa: DEX ’98

AGRESÓR adj., s. atacator, cotropitor, invadator, năvălitor. (Armată ~oare.)
Sursa: Sinonime

AGRESIÚNE s. f. 1. atac brutal neprovocat. ♢ folosire a forței armate de către un stat sau o coaliție de state împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței politice a unui alt stat. 2. atac asupra persoanelor sau bunurilor. 3. acțiune exterioară care primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu. (< fr. agression, lat. aggressio)
Sursa: MDN

Eu provin dintr-o familie larga in care, departe de a ne agresa, parintii ne-au educat atat cu vorba buna, cat si cu cate o  “smotoceala” mai mult sau mai putin meritata, mai rar sau mai des. Crescuta asa, as fi ipoctita sa spun ca eu nu-mi voi urechea niciodata copilul. As vrea sa-i pot oferi o educatie frumoasa, fara sa apelez vreodata la asemenea “metode disciplinare”, insa ma indoiesc ca voi reusi sa trec cu nervii tari peste fiecare situatie in care voi fi scoasa din minti… Cati dintre noi n-am crescut, oare, la fel?! Dar nu asta e important.

Este important, in opinia mea, ca atunci cand adoptam o atitudine extrema, indiferent de polaritatea ei, sa nu pierdem in vedere ca exista multiple forme de agresiune asupra fiintei umane: exista agresiune din partea altor indivizi si exista agresiune din partea mediului, in unele cazuri cel putin la fel de violenta ca si prima. Daca noi, ca adulti, resimtitm uneori atat de puternic acest lucru, sa ne imaginam intensitatea cu care agresiunea este perceputa de copii, fie ea verbala, fizica, psihica sau de orice alta natura.

Eu, ca adult, ma simt agresata in piete, pe strazi, in mijloace de transport in comun mereu pline-ochi, murdare si pline de mirosuri, in spatii aglomerate, fie ele magazine, cluburi etc… Intalnesc zilnic oameni care emana agresivitate prin intreaga lor atitudine, care te imping fara macar a spune “pardon!”, care te imbrancesc in graba lor, ca si cum nici n-ai exista…

Mai mult de atat:  zgomotul continuu al traficului, claxoanele, franele cu scartaituri care ma paralizeaza, masinile mari, industriale – care n-au ce cauta in interiorul orasului!, sirenele omniprezente ale ambulantelor, accidentele zilnice… toata aceasta poluare fonica constituie un tip de agresiune pe care eu as da-o bucuroasa, la schimb, pe o palma in fiecare dinineata, doar ca apoi sa am parte de o zi placuta si linistita, lipsita de stres.

Sa nu uitam, printre altele, agresiunea pe care acest mediu urban, extrem de poluat, o manifesta constant asupra organismului nostru: noxele pe care sutnem obligati sa le inspiram permanent; praful omniprezent; rezidurile chimice, apa potabila  plina de clor etc. Mi se intampla des ca, asteptand sa se faca verde la semafor, sa ma inec pur si simplu cu fumul negru si greu, de ulei ars sau motorina, al cate unei masini ce efectiv nu mai are ce cauta pe sosea. Ganditi-va ce efect au aceste noxe asupra unui copil aflat in carucior, mult mai aproape de nivelul tevilor de esapament…

Ganditi-va cat de tare obosesc aceste forme de agresiune psihicul unui copil. Nu-l veti agresa niciodata palmuindu-l la fund, dar il veti expune zilnic altor forme de agresiune carora nu le acordati nicio importanta. Este clar ca o agresiune fizica sau chiar verbala poate primejdui echilibrul psihic al unui individ (adult si cu atat mai mult copil), dar nu uitati ca agresiunile mediului pun in pericol, intr-o mult mai mare masura, integritatea acestui unic “sistem viu” numit  fiinta umana.

„Aşteptăm să vedem ce va spune legea. În funcţie de pedeapsă, vom vedea ce vom face. Dacă nu se va face lege, va arde oraşul ăsta începând de la mic la mare” *. (de aici)

* declaratie a unui cetatean timisorean, de etnie roma, ingrijorat de mecanismele justitiei romanesti.

Io zic sa incercati numai.

Vorbim de discriminare? Pai sa vorbim de discriminare… Dojo a spus-o deja, iar reactiile nu au intarziat sa apara pe blogul ei. Si nu numai ea. La urma urmei, care ar trebui sa fie reactia fireasca a oricarui cetatean timisorean  care isi simte amenintata gratuit linistiea si integritatea personala? N-ar trebui sa dam si noi, in cap, la intamplare, atacul fiind cea mai buna aparare? N-ar trebui sa uitam de tiganii cumsecade, de copiii  lor, care incearca sa invete carte la un loc cu copiii romani, de artisti, de cei pasnici si gospodari, de femeile care  au impartit acelasi pat de maternitate etc., de cei alaturi de care am trait in pace si buna intelegere atatia ani? Nu devine, astfel, justificata (dupa sintagma “Ti-am zis eu!“)  ura majoritatii romanilor si atitudinea acestora de totala intoleranta, fiindu-le astfel confirmate temerile ca “toti sunt la fel”?!  E un cerc vicios absurd.

Eu spun doar atat: indemnul la calm si toleranta este cel mai intelept in orice situatie, mai ales atunci cand spiritele se incing pe fondul unor tensiuni de origine etnica, atat de delicate… si ultimul lucru de care Timisoara are nevoie este de un razboi de acest fel. Toleranta si calmul nu inseamna, insa, si intoarcerea celuilalt obraz, cum ziceau blegii inteleptii in timpuri preistorice. Toleranta si discriminarea merg mama in mana, in ambele “tabere”, de fapt.

Ce inteleg eu: ca revolta romilor nu vine – de fapt – din durerea mortii unei fiinte umane, cat din frustrarea anticipata ca legea nu va face dreptate in acest caz, victima fiind “tigan”.

Nu conteaza ca o crima atat de atroce a oripilat in aceeasi masura intreaga populatie, nu conteaza faptul ca timisorenii isi doresc deopotriva ca acesti tineri sa ramana dupa gratii cat mai mult posibil, pentru a nu pune in pericol si viata altor oameni, nu conteaza nici ca decizia de condamnare va apartine unor anume persoane din magistratura… nu! Nu conteaza ca 99% dintre timisoreni sunt in asentimentul lor, oripilati de cele petrecute, dorind faptasilor o pedeapsa cat mai aspra… Si, in fond, ce inseamna “dreptate” pentru ei? Ce inseamna pentru noi? Vor romii ca autorii crimei sa fie, la randul lor, linsati? Probabil multi dintre romani ar fi de acord cu ei…  Ce rost are sa promiti razbunare tuturor?! Ce-au de-a face cei multi si “mici” cu deciziile celor putini si “mari”?! Ardeti din temelii Politia, Procuratura, Judecatoria!… probabil multi dintre cetatenii romani va vor multumi si poate va vor da chiar o mana de ajutor.

Nu conteaza toate acestea. Conteaza doar ca nedreptatea li se va face de catre romani. Probabil ghicitoarele lor deja au prezis asta, dupa ce in prealabil au comunicat transcedental si intergalactic cu mortul si au aflat mai multe despre cele petrecute, concluzionand ca omul nu se face cu nimic vinovat de soarta sa.  Acest lucru insa nu mai intereseaza pe nimeni, intamplarea fiind momeala perfecta pentru defularea unor frustrari acumulate in ambele “tabere”, de ani si ani.

Dreptatea se va face in stil barbar, fara deosebire, singurul criteriu pentru alegerea victimelor razbunarii fiind culoarea pielii. Oamenii isi vor da in cap, in numele unei ideologii, uitand numele mortului sau nici macar cunoscandu-l vreodata. Dar violenta, vorba aia,  este intotdeuna gratuita si nu costa nimic. De ambele parti.

O diferenta oarecare dintre noi si tigani?! Dupa moartea absurda a lui Luci Reja (inca nerazbunata sau pedepsita, btw), nimeni n-a iesit in strada sa strige “moarte cocalarilor si interlopilor mafioti!”, pentru ca un anume om  s-a facut vinovat de moartea sa si noi, restul, am inteles acest lucru, defuland asupra sistemului justitiar corupt, nu asupra tuturor posesorilor de masini tari. As vrea sa vad aceesi cumpatare si in randul romilor, aceeasi capacitate de a face diferente, dar mai ales aceeasi inversunare impotriva unui sistem justitiar care i-a protejat de fapt – la nivel interlop – de atatea ori…

*khetanes (adv.) = in comun, impreuna, laolalta (Gh. Sarau, Dictionar rrom-roman)

Care a fost prima/primul…
• …mașină pe care am condus-o?
O Dacie-papuc galbena, pe vremea cand inca nu stiam nici ce inseamna cele 3 pedale de sub picioarele mele… ocazie cu care am luat din plin un card de gaste care ciuguleau linistite asfaltul  si am lasat in urma lor un nor de pene.
• …călătorie în perimetrul țării?
N-a fost vara sa nu merg cu parintii la mare… desi nu-mi amintesc, am poze in fundul gol, intre valuri, de pe vremea cand abia invatam sa merg.
• …călătorie în afara țării?
Budapesta, my love… nu demult.
• …amintire?
Eram in apartamentul bunicilor mei si toti oamenii mari radeau de mine. Stateam in picioare pe pedala masinii de cusut, ma tineam cu mainile de lateralul ei si pedalam, lasandu-ma de pe un picior pe altul… Mereu m-am gandit ca, dupa cat e de jos spatiul acela, trebuie sa fi fost taaaare-taaaare mica la momentul respectiv.
• …animal de casă?
O veverita greceasca, a vecinilor nostri – studenti greci -, de care aveam grija vara, cat ei erau plecati (ii mancam mixul special de seminte si fructe exotice ).  Apoi custodia unor papagali, vreo 3 pestisori intr-un bol… Apoi Muchi.
• …îndrăgosteală?
Eram la gradi, il chema Vlad (cred) si alerga toata ziua dupa o Ramona blonda, tunsa frantuzeste. Iar eu alergam dupa ei, bruneta, tunsa frantuzeste…
• …descoperire?
Hmmm… gaurile prizei?! cu o agrafa metalica a mamei? …
• …job?
Pe la 16-17 ani dadeam meditatii la matematica fiicelor de scoala generala ale unei cunostinte… erau prostute rau. Dar le-am salvat de la corigenta, pe bani  de tigari.
• …idol?
Michael Jackson, duh.
• …creație?
Printr-a cincea compuneam poezii impreuna cu o prietena de la bloc (prima s-a numit “Papadia”). Dar prima adevarata creatie a fost un bilet de invoire de la gradinita, pe care l-am scris tremurat cu litere mari de tipar si probabil cu multe greseli rod al cunoasterii incomplete a alfabetului, pe care educatoarele l-au pus pe seama varstei bunicului meu, in numele caruia am semnat…

Nu stiu cui sa trimit leapsa mai departe, la mine oricum ajung toate mai greu ca in alte parti si n-as vrea sa ma repet. O s-o trimit, insa, acasa: Dojo, Richie, Cartitoiule?

Cheer up and enjoy life!!!

Sa aveti o saptamana minunata si, ca tema de casa, va propun urmatorul exercitiu: zambiti, macar o data, unui copil necunoscut, intalnit pe strada, intr-un magazin sau oriunde altundeva… zambiti-i in asa fel incat sa va raspunda cu un zambet inapoi.

The smile of a child… priceless!

Lasand la o parte activitatea de curatenie prestata de femeie cu atata nonsalanta, m-a frapat cantitatea de gunoaie depozitata in acel balcon si, in conditiile in care ele au fost adunate acolo in timp, de unde asa – dintr-o data – nevoia de a se descotorosi de ele, fara regrete!?

Credeam ca numai batranii cu anumite probleme mentale au hobby-ul asta, de colectionari…

Update: Pentru a mai clara intelegere a contextului, pentru cei naivi ca mine – care sperau ca d-na va cobori apoi sa puna gunoiul la tomberon… nu. Nu avea de gand:

Nu stiu de unde mi se trage, cert e ca nu-mi amintesc sa ma fi asezat vreodata cu placere pe scaunul stomatologului.  Pana acum n-am avut complicatii foarte mari (daca e sa ma compar cu grozaviile istorisite de altii) si nici n-am neglijat  aspectele legate de sanatatea si igiena dentara, la nesfarsit. Pur si simplu n-am putut niciodata sa merg de buna-voie la dentist, pana n-am simtit ca pic de pe picioare din cauza unor dureri, ce ma chinuiau de zile intregi. Evident, lasand sa se agraveze cate o problema, trebuia sa ma astept la ce e mai rau, odata urcata pe scaun. Ceea ce s-a si intamplat mereu. Plus ca am avut si niste evenimente acute, pentru care nu sunt vinovata cu nimic, dar care ar traumatiza pe oricare dintre voi.

Mai tarziu, o doctorita mi-a explicat ca ma aflu intr-un cerc vicios: cu cat imi e mai teama, cu atat organismul secreta o cantitate mai mare din nu-stiu-care hormon, care apoi altereaza afectul anesteziei, facand-o sa “nu prinda”, iar pe mine sa ma doara orice interventie aproape ca “pe viu”. Odata scapata, am ramas de fiecare data cu trauma ca totul e extrem de dureros si neplacut,  indiferent de cat e de puternica anestezia… iar data urmatoare am mers si mai ingrozita, m-a durut si mai tare… si tot asa.

Am ajuns sa-mi plombez simple carii de suprafata, cu 2 diazepamuri luate inainte si  apoi cu anestezia propriu-zisa… fara sa ma mai doara, intradevar, dar si fara sa-mi scada disconfortul si oroarea cu nimic. Plus ca orice interventie a devenit din ce in ce mai anevoioasa si consumatoare de timp, din cauza crizelor de plans continue, pentru care trebuie mereu sa ne oprim la cateva minute, ca sa ma pot linisti, sa nu ma inec si sa pot respira din nou omeneste. Hainele de pe mine, fie vara fie iarna, sunt ude leoarca la final, parul imi e ud si el cu totul, iar scaunul arata de parca s-ar fi turnat o galeata de apa pe el.

Nu cred ca problema acesta, devenita clar psihologica, va trece vreodata de la sine. Si nu stiu ce sa fac sa o combat. Maine ma asteapta o rezectie, amanata zilnic de mai bine de un an, despre care am auzit si citit numai de rau, astfel incat sunt mai infricosata ca niciodata de ceea ce va urma. Daca nu mai aveti nicio veste de la mine zilele viitoare… plangeti-ma, caci am murit. De groaza.

Mai multe despre profilul ei psihologic veti gasi aici:

Nu trebuie sa fii mama, ca sa te revolte o asemena atitudine a unei persoane pe care o platesti sa-ti creasca si sa-ti ingrijeasca copiii cat mai bine,  in lipsa ta!

Din informatiile citite, am inteles  ca mamica in cauza si-a filmat bona, timp de mai multe ore, avand dovezi clare cum acesta a agresat copiii in permanenta, bruscandu-i, vorbindu-le urat si lovindu-i de mai multe ori. Daca mama a facut acest gest (filmarea cu camera ascunsa) dintr-o intuitie anume, din neincredere fata de prezenta in casa a unei persoane straine pe care voia s-o verifice sau, mai rau, din anumite semnale primite la copii… e irelevant in acest punct. Orice copil poate fi rau, neascultator, chiar isteric la un moment dat… insa, chiar daca simti ca te scoate din minti, “corectiile” ar trebui sa fie blande, verbale si cu valoare educativa, nu punitive si in niciun caz aplicate in acest fel rau si neomenesc!

Sper din suflet ca lucrurile nu vor ramane asa, mama in cauza adresandu-se deja politiei, cu o plangere scrisa. Este important, insa, ca informatia sa circule cat mai mult, pentru a ajunge la cat mai multi parinti in pericol s-o angajeze vreodata pe acesta femeie pentru copiii lor. De aceea va rog transmiteti acest mesaj mamicilor pe care le cunoasteti, fie ele din Bucuresti sau alte locuri… lumea e mica si fiecare cerc se inchide intr-un punct.

Ca ea sunt, probabil, atatea altele… Atentie, deci, la cei carora le incredintati cresterea propriilor copii!

Tagged: abuz, Baba-Cloanta, bona, copii, D-na Katy, doica, maltratare, Spirea Ecaterina ]]> http://jocurban.wordpress.com/2009/07/28/baba-cloanta-exista/feed/ 6 carlitos http://jocurban.wordpress.com/2009/07/28/to-do-list/ http://jocurban.wordpress.com/2009/07/28/to-do-list/#comments Tue, 28 Jul 2009 09:43:39 +0000 Carla http://jocurban.wordpress.com/?p=1893 ]]> Desi niciodata nu m-am dat in vant dupa activitati pe timp de vara – prin definitie personala sezonul concediilor si al relaxarii – totusi acest an pare sa fie cu totul atipic in viata mea. Am o multime de lucruri de facut si, ceea ce este cu adevarat ciudat, chiar simt nevoia sa le fac! Am energie sa ma ocup de o multime de lucruri, din pacare ceea ce ma impiedica este faptul ca incerc sa fac prea multe deodata si nu reusesc sa ma organizez.

Dincolo de pregatirile de nunta, care sunt cu atat mai anevoioase fiind facute de la distanta, incerc sa-mi organizez viata cat mai placut si practic cu putinta, visand la o multime de schimbari.

TO DO List-ul meu, pe care sper sa bifez, anul acesta, cat mai multe lucruri, arata astazi asa (ordinea este arbitrara):

Urgent:

• rezectie masea si alte tratamente stomatologice.
• casco masina.
• sterilizare Scumpa.
• playlist nunta.
• rochie mireasa.
• gasit apartament.
• dosar “Prima Casa”.
• mutare chirie Cj.
• bilete avion saptamana de miere.
• achizie domeniu propriu www.
• baby.
• tatoo.
• trecere pe produse cosmetice bio / eco / organice

Longtime planner:

• studiu reorganizare blog.
• curs si studiu foto.
• studiu photoshop.
• amenajare apartament lista 1.
• trip to Londra.
• trip to Praga.
• bicicleta.
• tratament varice

Sper sa finalizez lista cu urgente in acest sezon, iar de celelalte sa ma apuc inainte sa schimb prefixul, in iarna, evitand mega-depresia de la 30 de ani a esecului si inutilitatii vietii.

Ceea ce vrea sa-mi spun, de fapt, este ca vreau ca viata mea viitoare sa arate asa: family, home sweet home, close friends, photo, literature, blogging, sport, music, travelling,  calm and silence. Mi-e suficient.

Este cazul descoperirii de azi: un producator autohton de hamace (ciudat, eu le numisem pana acum hamacuri), la preturi mai mult decat rezonabile, comparativ cu modelele existente acum pe piata, in magazinele de profil.

Daca aveti curte sau un mic spatiu unde sa-l puteti monta, un hamac va fi intotdeuna un spatiu inedit de relaxare, de citit o carte, de atipit in racoarea placuta a serii si, nu in ultimul rand, un loc de joaca vanat de toti copiii.

Care va sa zica, in curand ma fac Doamna. Ma duc, asadar, sa dau vestea-n urbe.

In fata biroului avem un semafor. In fata lui, o trecere de pietoni care incepe si se termina cu doua borduri inalte, intre care se astern, marete: 4 benzi de sosea asfaltate la ante-penultimele alegeri prezidentiale si, intre ele, doua linii de tramvai, cu sinele devia(n)te fata de nivelul asfaltului strazii si diverse gropi si ridicaturi de-a lungul lor.

Acest semafor a fost montat de curand, pentru o mai buna gospodarire a traficului din intersectie, la un loc  cu  doua  difuzoare ce emit un semnal sonor, pe ambele parti ale strazii, pentru persoanele oarbe – inteleg eu. Sunetele sunt asemenea unui ticait puternic de ceas: cat semaforul este rosu, ticaitul se aude lent, la secunda. Cand apare culoarea verde, ticaitul se aude intr-un ritm accelerat, contra-cronometru, indemnand la mobilizare si miscare.

Semaforul iti ofera unda verde exact cat sa traversezi bulevardul cu mersul tau cel mai rapid. Daca n-ai prins primele  secunde de verde, n-are rost sa te avanti in a traversa, pentru ca vei sfarsi alergand – pe tocuri sau fara – pana pe celalata parte a strazii.

Intrebare (exercitiu de imaginatie):

De cate semafoare “pe verde” are nevoie un pieton orb – caruia i s-au creat aceste conditii speciale de deplasare, pentru a traversa?!